Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Schimbări cu implicații uriașe, în cazul unui Brexit: Ce poziție va avea România în UE

rfi.fr
Brexit

Ministrul delegat al Afacerilor Europene, George Ciamba, a declarat marţi, la conferinţa MAS pe securitate, că în cazul în care Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană, România va deveni a șasea țară ca mărime din Uniunea Europeană.

„România este purtător de cuvânt al țărilor UE în această perioadă și ne-am străduit să asigurăm o bună desfășurare a parteneriatului transatlantic. Am deținut până acum una dintre cele mai fructoase președinții din punct de vedere legislativ. Suntem la jumătate, dar mai avem multe de făcut. Sperăm că lucrurile nu merg în Uniunea Europeană într-o direcție nedorită (…) Până acum am înregistrat mult succes, dacă ne raportăm la alte țări care au deținut Președinția”, a precizat George Ciamba în cadrul Conferinței MAS - conferinţă pe teme de securitate şi apărare, care este organizată la Bucureşti de Monitorul Apărării şi Secutităţii, parte a Mediafax Group.

Anghel Iordănescu: 'M-a emoționat declarația lui Ilie Năstase! România este la o răscruce!'

Potrivit ministrului, în cazul în care Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană, România va deveni a șasea cea mai mare țară din Uniune.

„Trebuie să gestionăm mai multe situații, cum este cea antisemită sau cea energetică. Nu trebuie să există diferențe majore între PIB-urile țărilor europene (…) Dacă Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană, România va deveni a șasea cea mai mare țară din UE și va avea un vot cu o pondere mai mare”, a mai precizat Ciamba.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.