Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro a schimbat marţi înaltul comandament al forţelor armate terestre, maritime şi aeriene, reconfirmându-l totodată în funcţie pe ministrul apărării, generalul Vladimir Padrino Lopez, informează miercuri AFP potrivit Agerpres.
"Am decis, ca de fiecare dată, o confirmare parţială şi o reînnoire parţială a echipei extraordinare de şefi militari ce conduc înaltul comandament militar al Venezuelei", a declarat Maduro în timpul unei şedinţe de promovări militare la Caracas, retransmisă de televiziunea de stat.
Ierarhia militară este considerată unul dintre pilonii preşedinţiei lui Maduro, care se menţine la putere cu susţinerea unor ţări precum Rusia şi China, în faţa ofensivei liderului de opoziţie Juan Guaido, recunoscut de circa 50 de ţări, printre care SUA, drept preşedinte interimar al Venezuelei.
Dacă generalul Padrino Lopez, 57 de ani, a fost confirmat în funcţia de ministru al apărării pe care o ocupă din 2014, comandanţii celor trei ramuri ale armatei au fost schimbaţi.
Maduro l-a desemnat la general-maiorul Domingo Hernandez Larez drept nou comandant al forţelor terestre, acesta succedându-i general-maiorului Alexis Rodriguez Cabello, vărul lui Diosdado Cabello, al doilea în ierarhia regimului de la Caracas.
Liderul socialist l-a numit de asemenea pe amiralul William Serantes Pinto drept comandant al marinei - după amiralul Giuseppe Alessandrello - şi l-a înlocuit în fruntea forţelor aeriene pe general-maiorul Pedro Juliac Lartiguez cu general-maiorul Jose Rafael Silva.
În schimb, amiralul Remigo Ceballos a rămas şef al comandamentului strategic operaţional al marinei, iar general-maiorul Fabio Zavarse Pabon a fost menţinut în funcţia de comandant al Gărzii Naţionale.
Schimbări la vârful armatei venezuelene - Nicolas Maduro a înlocuit înaltul comandament al forţelor armate terestre, maritime şi aeriene
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

25
Israelul îl va convoca pe ambasadorul Italiei în urma comentariilor sale privind morțile civililor din Liban
25

12
Chevron şi Shell pregătesc noi acorduri pentru petrol şi gaze în Venezuela
12

29
Atacul din apropierea consulatului israelian la Istanbul - 12 persoane au fost arestate
29

887
Epuizarea unei națiuni: de ce maghiarii au refuzat să mai fie părtașii experimentului lui Viktor Orbán
887

21
Vizta Papei Leon în Algeria - Două presupuse tentative de asasinat au fost dejucate
21

1.230
Cea mai mare victorie a Bruxelles-ului din ultima perioadă: cum schimbă înfrângerea lui Orban harta puterii în Uniunea Europeană
1.230

2.375
Răsturnare de situație pe piața energetică: Rusia este pregătită să furnizeze gaze Uniunii Europene
2.375

1.898
Decizie a noului regim de la Budapesta: Peter Magyar nu o să inițieze discuții cu Trump și Putin / VIDEO
1.898

1.516
Alertă de colaps în aviația europeană: criza kerosenului scumpește biletele și golește aeroporturile
1.516

3.155
„Nu-i port pică lui Kelemen Hunor” - Convorbire telefonică cu șeful UDMR, anunțată de câștigătorul alegerilor din Ungaria / VIDEO
3.155

2.858
FOTO Escaladare periculoasă în Golf: Trump amenință că navele care se apropie de blocadă vor fi 'ELIMINATE imediat'
2.858

3.532
Rusia acuză: NATO transformă România în „cap de pod” împotriva Moscovei
3.532

4.060
Peter Magyar: George Simion a dansat pe mormintele eroilor noștri de război / VIDEO
4.060
















Comentează