Schioarea americană Breezy Johnson, care a urcat de trei ori pe podium la coborâre în actuala ediţie a Cupei Mondiale de schi alpin, a declarat forfait pentru Jocurile Olimpice de la Beijing, din cauza unei accidentări la genunchi, informează L'Equipe, citat de Agerpres.
Sportiva din Statele Unite ar fi dorit totuşi să concureze la JO 2022, în ciuda problemelor sale de sănătate, însă medicii au sfătuit-o să nu facă asta, pentru a nu-şi pune cariera în pericol, după cum a declarat Johnson pentru presa din ţara sa.
"Mi-au spus că pot face mai multe daune (la genunchi). Aş putea pune în pericol tot sezonul viitor şi poate şi dincolo de acesta, pentru o singură cursă, fără să măcar să ştiu la ce nivel aş putea schia", a declarat schioarea pentru cotidianul New York Times.
În vârstă de 26 ani, Breezy Johnson a căzut de două ori de la începutul acestei luni, prima oară pe 8 ianuarie, fiind obligată să renunţe la următoarele două curse. Ea a revenit la antrenamente înaintea probelor de la Cortina d'Ampezzo (Italia), însă o nouă căzătură a forţat-o să renunţe.
Liderul Cupei Mondiale de coborâre şi deţinătoarea titlului olimpic, italianca Sofia Goggia, este la rândul ei incertă pentru JO 2022, din cauza unei accidentări la genunchiul stâng.
Schioarea americană Breezy Johnson a declarat forfait pentru Jocurile Olimpice de la Beijing, din cauza unei accidentări la genunchi
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

16
Kimi Antonelli scrie istorie la Marele Premiu al Chinei. Este cel mai tânăr pilot care pleacă din pole-position
16

27
Coșmar pentru Max Verstappen în China: 'Dezastru'
27

58
Ștefan Baiaram le răspunde fanilor după ce a fost huiduit
58

65
Elena Rîbakina şi Arina Sabalenka, în finala de la Indian Wells
65

67
George Russell a câştigat cursa sprint de la Marele Premiu al Chinei
67

30
Volei feminin: CSM Volei Alba-Blaj, CS Dinamo şi Corona au debutat cu dreptul în play-off
30

32
La Liga: Alaves a încheiat la egalitate vineri seara, pe teren propriu, cu formaţia Villarreal
32

85
Filipe Coelho și-a asumat responsabilitatea pentru eșec: 'Nu a fost o prestație bună'
85

126
Bogdan Andone, după ce echipa sa a produs surpiza: 'Nu degeaba am bătut Dinamo, CFR Cluj, FCSB.'
126

40
Alex Cicâldău, după eșecul Craiovei cu FC Argeș: 'Am pierdut un meci pe care trebuia să-l câștigăm'
40

67
Surpriză uriașă în Bănie. Universitatea Craiova s-a înclinat în fața celor de la FC Argeş
67

94
Thomas Neubert îl contrazice pe Gigi Becali după plecarea de la FCSB: Nu e adevărat
94

287
Patrick Mouratoglou, cu iubita tinerică la antrenament
287















Comentează