Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

SCM Râmnicu Vâlcea a câștigat cea de-a 11-a ediție a Memorialului Constantin Tită

SCM Râmnicu Vâlcea a câștigat cea de-a 11-a ediție a Memorialului Constantin Tită, patrulater organizat în Sala Sporturilor Traian și la care au mai participat SCM Craiova, HC Zalău și CSM Slatina, scrie Mediafax.

Duminică, în cel mai așteptat joc al turneului, Vâlcea a învins pe Craiova cu 23-18 și a terminat Memorialul Constantin Tită cu punctaj maxim. Organizatorul turneului, Asociația Handbalului Vâlcean ”Constantin Tită” a acordat și trei premii individuale: Marta Batinovic (cel mai bun portar), Ana Maria Țicu (golgheter) și Asma Elghaoui (cel mai tehnic jucător).

Citește și: Deputat PNL, show pe Facebook - a plecat la colindat: 'Dragnea e la pușcărie, Dăncila la bucătărie'

Tehnicianul echipei SCM Rm. Vâlcea, Florin Pera speră ca anul viitor să aducă performanțe la fel de bune pentru echipa sa. ”Echipa a arătat bine, mă bucur că fetele au revenit acasă, a fost o perioadă lungă în care nu am avut la pregătire lotul, aceste jocuri au fost foarte bine venite. Acum, ne gândim la primul meci oficial din 2020, de la Buzău, pauza este una scurtă, dar am încredere că fetele se vor mobiliza și vom debuta cu dreptul în noul an.

Suntem angrenați pe trei fronturi, îmi doresc să avem continuitate și să ne menținem pe primul loc în campionat, este un sezon mult mai echilibrat decât precedentul. În Liga Campionilor, îmi doresc un parcurs cât mai bun, încercăm să producem surpriza și să ne calificăm în sferturile Ligii, deși suntem la prima participare ca SCM. Le mulțumesc fetelor, conducerii clubului, Primăriei și sponsorilor pentru un an extraordinar pentru noi”, a spus antrenorul SCM-ului, Florin Pera.

Rezultate Memorial Constantin Tită:
Sâmbătă, 28 decembrie:

SCM Craiova – HC Zalău 33-25
SCM Rm. Vâlcea – CSM Slatina 29-20
CSM Slatina – SCM Craiova 26-26

SCM Rm.Vâlcea – HC Zalău 31-22

Duminică, 29 decembrie:
HC Zalău – CSM Slatina 23-20
SCM Rm. Vâlcea – SCM Craiova 23-18

Clasament:
1. SCM Rm. Vâlcea- 6p
2. SCM Craiova- 3p
3. HC Zalău- 2p
4. CSM Slatina- 1p

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.