Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Şcolile din Constanţa dotate cu covoraşe şi substanţe dezinfectante pentru a preveni riscul de îmbolnăvire cu afecțiuni respiratorii la copii

Inquam Photos/ Octav Ganea
scoala clasa elevi

Şcolile din municipiul Constanţa au primit covoraşe şi substanţe dezinfectante pentru a preveni riscul de îmbolnăvire la copii, având în vedere numărul crescut de afecţiuni respiratorii. Acestea au fost amplasate la intrările şi ieşirile din unităţile de învăţământ, potrivit news.ro.

Primăria Constanţa a transmis, miercuri, printr-un comunicat de presă, că de la sfârşitul anului trecut, primarul Decebal Făgădău a acordat sumele necesare pentru achiziţia de materiale igienico-sanitare la toate unităţile de învăţământ din oraş.

Din aceşti bani au fost achiziţionate covoraşe, dispensere, substanţe dezinfectante, precum şi soluţiile necesare împiedicării răspândirii virusurilor de sezon.

Citește și: Ministrul Finanțelor, chemat la audieri! Pentru ce trebuie să dea explicații

Aceste materiale au fost instalate la toate intrările şi ieşirile din unităţile de învăţământ, astfel încât să fie luate toate măsurile necesare pentru protecţia copiilor, a personalului şi a părinţilor care îi însoţesc pe cei mici.

"Facem apel către conducerile unităţilor de învăţământ, precum şi către cadrele didactice pentru a-i educa, a-i sfătui şi a-i învăţa pe copii să le folosească şi să respecte cu stricteţe măsurile igienico-sanitare, astfel încât să diminuăm, pe cât posibil, riscul îmbolnăvirilor cu afecţiuni respiratorii, în special gripă. Medicii specialişti recomandă părinţilor să fie atenţi la igiena celor mici, iar la primele semne de boală să se prezinte la medicul de familie pentru diagnosticare şi instituirea unui tratament corect", se mai arată în comunicatul Primăriei Constanţa.

Municipalitatea a alocat suma de 500.000 de lei pentru achiziţia materialelor igienico-sanitare pentru unităţile de învăţământ.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.