DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Scriitoarea și ilustratoarea Veronica Iani: 'Adulții ocrotesc viața, darul lui Dumnezeu pentru copil, și prin povești ziditoare de suflet'

printrecarti.ro
carti

„Viața este un dar de la Dumnezeu, fiecare copil îl primește, dar adulții sunt responsabili să îl ocrotească, inclusiv citindu-le și discutând povestiri formatoare”, spune scriitoarea și ilustratoarea Veronica Iani. Dacă aveți în minte un subiect important, dar delicat, despre care nu știți cum să vorbiți cu copilul, probabil că ea a scris deja o carte care v-ar putea ajuta, potrivit basilica.ro.

Absolventă de matematică, Veronica Iani nu se aștepta cu ceva timp în urmă să pășească pe această cale a creativității. Nu era obiectivul ei de viață. Dar, făcând alegerile corecte, i s-au deschis înainte și calea, și darul.

Treptat, în ultimii ani, din mintea și mâinile ei s-au născut colecții de autor cu cărți educative nu doar pentru cei mici, ci pentru întreaga familie.

Basilica.ro: Când ai început să desenezi și în ce fel te împlinesc poveștile pe care le scrii și le ilustrezi?

Am început să desenez cam în aceeași perioadă când am început să scriu, acum vreo 10 ani de zile. Arătau destul de rău desenele la început. Scrisesem o povestire cu furnici și am zis să încerc să fac ilustrațiile. Cred că încă le mai am, dovada chinului meu de atunci. Ilustrațiile nu au fost apreciate, bineînțeles, iar eu m-am simțit nedreptățită și neîmplinită. Cu multă muncă și strâns din dinți, lucrurile s-au schimbat. Acum nu mă mai văd făcând altceva.

Adevărul este că încă nu înțeleg de ce Domnul mi-a făcut acest mare dar, acela de a putea scrie și ilustra cărți pentru copii. Nu am visat așa la ceva și nici nu mi-am dorit. De fapt, darul exista, doar eu trebuia să îl descopăr, alegând drumul care trebuia. Tot ce știam este că pe acel drum se află Dumnezeu și că este un drum greu. L-am ales. Din fericire.

Basilica.ro: Cum se împacă ceea ce faci acum cu studiile de matematică pe care le-ai făcut?

Se împacă foarte bine. Pot șterge un desen de 100 de ori fără să îl arunc pe geam. Din fericire, colile de desen pe care le folosesc sunt suficient de groase și rezistă perseverenței mele. Bineînțeles că mă enervez și îl întreb pe Domnul dacă oi fi greșit cu ceva de nu mă ajută uneori la desenat, dar, la fel ca atunci când nu reușeam să rezolv o problemă de matematică și câte o săptămână (sau niciodată), nu mă las până ce ariciul sau furnica nu au expresia pe care mi-o doresc.

Apoi, și la scris ajută matematica. Mai ales scăderile. Când dintr-un text de 8000 de cuvinte ajung la 5000 de cuvinte sunt foarte fericită. Matematica dezvoltă și atenția la detalii. Reușești să descoperi înainte de a trimite la tipar că unui bebeluș i-ai desenat 6 degete în loc de 5.

Sper ca, la un moment dat, să fac și niște cărți de matematică pentru copii. Ceva amuzant, care să îi ajute pe copii să iubească matematica. Și nu numai. Fizica, chimia.

Basilica.ro: Ce surse de inspirație ai? Cum îți vin ideile pentru fiecare carte?

Ca să fiu precisă, ca la matematică, experiența a demonstrat că Dumnezeu îmi trimite ideile bune. Cele proaste sunt ale mele, de aceea, atunci când criticii mei îmi spun că vreun text sau desen nu este bun, refac totul. Asta după câteva ore de proteste și de sfâșietoare sentimente de artist neînțeles – tăierea voii nu e ușoară nici în acest caz.

Însă nici Domnul nu trimite așa ușor idei bune. Mă lasă să fac muncă de cercetare pentru fiecare carte. Am citit embriologie, despre Sindromul Down, despre adopții, despre boala oaselor de sticlă, despre abuzuri, despre curaj, perseverență și iertare, răbdare.

Odiseea formării copilului în primele nouă luni de viață: cele din burtica mamei. Bazată pe ultimele descoperiri ale științei și spusă pe înțelesul celor mici. Foto: Editura Life Learning Education

La cartea Ioana. O poveste despre Sindromul Down ideea a venit tare greu. După ce multe zile m-am chinuit, am cercetat, am vizionat filmulețe, m-am rugat, tot nimic. Eram și presată de timp, pentru că trebuia să apară cartea cu ocazia Zilei Internaționale a Sindromului Down.

Supărată, i-am zis Domnului: „Chiar nu vrei să mă ajuți?” Și m-am dus la culcare. În cinci minute a apărut povestea în capul meu, cu dialoguri cu tot. Mai greu a fost să o țin minte până dimineața. Am tot repetat-o în vis de vreo trei ori. Când am deschis ochii, am răsuflat ușurată. Nu o uitasem.

Basilica.ro: Ai mai multe colecții de autor la Editura Life Learning Education. Ce tematici au, ce scop are fiecare colecție?

Așa cum spune și numele, colecția „Fiecare viață este un dar” este despre darul acesta minunat pe care Dumnezeu ni-l face și pe care noi, de multe ori, nu îl prețuim la adevărata lui valoare. Am dorit ca prin aceste cărticele să imprim în sufletul copiilor că viața unui copil începe încă din burtica mamei.

Ei știu asta, dar, apoi, când se fac mari, uneori uită. Sau că adopția este un mare dar. Nu doar viața unui copil adoptat se schimbă, ci actul acesta de iubire a părinților care adoptă se transmite apoi din generație în generație. Este schimbată viața atâtor alte generații.

Așa a ilustrat Veronica Iani „superputerea” unui băiețel adoptat: Este iubit de două ori mai mult, pentru că are două mame. Foto: Ilustrație din cartea „Tudor. O poveste despre adopție”

Chiar dacă par subiecte grele, povestirile au plăcut copiilor. Colecția va continua cu o poveste despre autism, despre copiii hipoacuzici, copiii care nu văd.

În colecția „Copii în siguranță” a apărut Maia și străinul, dar voi mai scrie despre abuzuri, pericolele internetului, pornografie. Toate aceste lucruri vor fi spuse într-un mod delicat, dar totuși suficient de ferm pentru a-i face pe copii să înțeleagă pericolele. Aceste cărți le-am gândit ca pe niște instrumente pentru părinți și educatori. Pornind de la o poveste să poată discuta apoi mai pe larg subiectele.

Colecția „Sănătatea pe înțelesul copiilor” o scriu împreună cu doctorița diabetolog Cristina Stoian. Dacă în prima carte apărută am discutat despre diabetul zaharat, în a doua va fi vorba despre alimentația sănătoasă. Va trebui mult umor ca să le putem spune copiilor că nu e bine să mănânce foarte multe dulciuri. Și, cu această ocazie, poate învăț și eu să mănânc mai puțină înghețată.

Întâlnire cu copiii de la Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu” din Capitală. Foto: Arhiva personală

Colecția „Cele 12 chei” este despre virtuți. Luna viitoare sper să iasă din tipar și Răbdarea. La ea am avut nevoie de foarte multă răbdare. O fi zis Domnul: „Ia te uită cine vrea să scrie despre răbdare!” și m-a lăsat bine de tot să aștept ideea cărții. Până la urmă S-a îndurat de mine.

Și ultima colecție, dar nu și cea din urmă, „Povești aproape adevărate”, conține povestiri aproape adevărate. Adică sunt povești realizate pe baza unui chestionar pe care îl dau părinților să îl completeze, ca să aflu mai multe lucruri despre copil.

Sunt povești personalizate în care personajele principale, anumite fapte, trăsături de caracter sunt reale, iar restul este poveste țesută în jurul lor. Este o provocare pentru mine să le scriu. Acum lucrez la o povestire cu trei surori, deci trei chestionare!

Așa a ilustrat Veronica Iani „superputerea” unei fetițe cu sindrom Down: Are un cromozom în plus. Foto: Ilustrație din cartea „Ioana. O poveste despre Sindromul Down”

Basilica.ro: Care au fost cele mai impresionante reacții ale unui adult sau copil la poveștile tale?

De curând, o mămică mi-a spus că Leo. O poveste despre prietenie a ajutat-o pe fetița ei să treacă ușor peste o intervenție chirurgicală grea. În carte este vorba despre un băiețel cu boala oaselor de sticlă. Despre aceeași carte, o altă mămică mi-a spus că li s-a părut copiilor ei a fi cea mai amuzantă carte. M-am bucurat, evident.

Un alt episod care m-a emoționat a fost când, la lansarea cărții Ioana. O poveste despre sindromul Down, o adolescentă a venit și mi-a spus: „Bună, eu sunt Ioana și am Sindromul Down”. Mi-a venit puțin să plâng.

Alături de copiii cu sindrom Down, care au inspirat-o să scrie o carte dedicată lor. Foto: Arhiva personală

La lansarea cărții Tudor. O poveste despre adopție, un băiețel mi-a spus că îl cheamă Tudor și că este adoptat. Venise la eveniment împreună cu mama și bunica lui. Mama mi s-a părut o femeie foarte curajoasă. Nu era căsătorită și a hotărât să adopte acel băiețel, care era atât de fericit.

Tot la acel eveniment am cunoscut o familie care adoptase o fetiță de 8 ani. Părinții aveau 50 de ani. Mama fetiței mi-a povestit că fetița, după ce a citit cartea Ioana. O poveste despre Sindromul Down, s-a dus într-o zi la o mămică care ținea în brațe un băiețel cu Sindromul Down, l-a mângâiat pe picioruș și i-a spus: „Vei avea o viață foarte frumoasă!”

Cu primarul Emil Boc la World Down Syndrome Day 2017 Cluj. Foto: Facebook / Emil Boc

Sunt multe, multe alte asemenea întâmplări. Din ele mă hrănesc, pentru că, altfel, e destul de greu. Când scrii și desenezi stai mult doar cu tine.

Basilica.ro: Scrii povești pline de umor. Ce rol poate avea umorul în viața noastră?

Noi, oamenii mari, ne luăm prea în serios. Transformăm furnicile în balauri și țânțarii în armăsari. Umorul și, în special, autoironia, te ajută să aduci iar balaurii la stadiul de furnici sau măcar de arici. Aricii sunt mai ușor de gestionat.

Basilica.ro: Cărțile tale sunt pentru copii, sau și pentru copii cu vârste de până la 100+ ani?

Până de curând, am crezut că povestirile mele sunt pentru orice vârstă. Într-o zi am întrebat-o pe fiica mea cum se spune în engleză la „arici”. Uitasem. Nici ea nu a știut, deși citește multe cărți în engleză. M-am arătat foarte mirată, dar m-a lămurit repede: în cărțile adolescenților nu apar arici, așa cum apar în cărțile mele. Concluzia este că nu sunt și pentru adolescenți cărțile mele. Poate doar cele fără arici!

Basilica.ro: În ce alte proiecte legate de povești mai ești implicată?

Profesoara Ioana Revnic a inițiat și coordonează minunatul proiect „Spune-mi o poveste pentru suflet”. Lunar se organizează câte un concurs de literatură și arte plastice, iar eu ajut pe partea de jurizare la arte plastice.

În plus, ținem multe ateliere de povești, online sau fizic. Acestea îmi plac cel mai mult, pentru că pot interacționa cu copiii. Diferența de vârstă dispare.

Atelier de lectură cu copiii la Mănăstirea „Sf. Ioan Casian”. Foto: Arhiva personală

Basilica.ro: Ce învățăm din povești, de ce sunt ele importante? Și ce ai învățat tu însăți concepând poveștile tale?

Toate poveștile te învață ceva. Bun sau rău, ele te învață. De aceea este important ce citesc copii. Îmi doresc să scriu o carte cu ajutorul căreia să îi fac pe copii să înțeleagă că totul lasă urme în mintea și sufletul nostru. Ce vedem, ce ascultăm, ce vorbim, totul se imprimă în creier și apoi în inimă. Creierul nostru este ca o plastilină, le tot spun copiilor la ateliere.

Absolut tot ceea ce facem îl modelează în bine sau în rău. Poveștile „sănătoase” ne ajută să modelăm frumos sufletul copiilor. Și nici nu se simt prea dădăciți atunci când îi educi printr-o poveste. Dacă mai strecori și câte o glumă, vor fi chiar fericiți când vor afla că trebuie să fie ordonați, de exemplu.

Basilica.ro: Ultima ta carte se cheamă „Hainele călătoare ale Iustinei” și îi învață pe copii să-și păstreze camera în ordine. De ce ți s-a părut un subiect important? Ce poveste are scrierea acestei povești?

Așa cum știu toți părinții… Copiii iubesc să facă ordine, să își strângă jucăriile, să împăturească hainele și apoi să le pună frumos în dulap! Ba, când termină cu camera lor, trec și la restul casei! Sunt de neoprit!

Așa că am scris o poveste despre o fetiță puțin cam dezordonată, dar convinsă că nu din cauza ei lucrurile erau împrăștiate peste tot. Când citesc o astfel de carte, copiii sunt surprinși să afle că există un astfel de copil. Părinții sunt și ei la fel de surprinși, dar și foarte bucuroși că nu au copii dezordonați.

Cartea am scris-o și pentru mine. În loc să fac ordine prin cameră, prefer să pictez, zicând că este foarte important ceea ce fac. Din fericire, fiica mea, adolescent responsabil, vine să mă muștruluiască pentru dezordine. Tot pentru a-mi rezolva problema mea, când merg la ateliere le cer copiilor sfaturi care să mă ajute să devin mai ordonată, iar ei totdeauna au soluții minunate.

Povestea Hainele călătoare ale Iustinei este, așa cum spuneam, o poveste personalizată. De fapt, este prima mea carte pe care am tipărit-o acum mai mulți ani. Este drept că a fost scoasă în 30 de exemplare la o imprimantă obișnuită și apoi spiralată. În plus, imprimanta era puțin stricată și au ieșit doar trei culori: mult galben, albastru și niște mov.

Am tresărit când mi-am văzut lupii albaștri cu irizații galbene, însă a meritat să aștept pentru ca acum să țin în mână o carte foarte colorată și scoasă la o tipografie adevărată. În ediția de acum, în postfața cărții, Adriana Ene a scris niște lucruri minunate.

Era o vreme când stăteam în mașină și ascultam emisiunea Adrianei, Bucuria poveștilor. Mă gândeam: cum ar fi oare ca, într-o zi, să ajung și eu să vorbesc în emisiunea ei? Doar ce începusem să scriu și să desenez și nu știam că viața mea urma să se schimbe.

Ca să schimb puțin tonul cu care v-am răspuns, dar spunând în continuare adevărul, ca și mai sus: viața este un dar de la Dumnezeu, fiecare copil îl primește, dar adulții sunt responsabili să îl ocrotească, inclusiv citindu-le și discutând povestiri formatoare.

A fi părinte, a scrie pentru copiii, ca și orice alt lucru bun – toate sunt darurile de la Dumnezeu, care se pot lucra doar prin deschiderea inimii, prin efort mult și prin harul Lui.

Fiind în Postul Adormirii Maicii Domnului, le doresc tuturor copiilor, părinților și scriitorilor și desenatorilor de cărți pentru copii să se lase ocrotiți de Maica Domnului așa cum și Dumnezeu Fiul, Mântuitorul Iisus Hristos, S-a lăsat ocrotit de ea!

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.