"Scrisul distruge barierele", spunea scriitorul, poetul şi eseistul francez Michel Butor, ultima mare figură a Noului Roman, care a murit miercuri la vârsta de 89 de ani, informează agenţia France Presse (AFP).
Scriitorul, care nu a încetat să scrie şi să publice până la finalul vieţii sale, a murit la spitalul Contamine-sur-Arve din Haute-Savoie (sud-estul Franţei), potrivit cotidianului francez Le Monde, care a anunţat decesul, citând familia.
La mijlocul anilor '50, Michel Butor încearca să rupă codurile literaturii tradiţionale alături de autori ca Alain Robbe-Grillet, Nathalie Sarraute şi Claude Simon, toţi publicaţi de editura Le Editions de Minuit.
Intriga îşi pierde importanţa în favoarea a tot ceea ce înconjoară povestea principală. O mişcare literară numită Nouveau Roman, s-a născut astfel, aminteşte AFP.
"Figură a Noului Roman, niciodată nu a încetat să experimenteze diferite forme de scriitură, de multe ori în dialogul cu alte arte, mereu cu acelaşi spirit de libertate şi descoperire", a scris Francois Hollande într-un comunicat în care îi aduce un omagiu acestui "mare explorator al literaturii".
Opera lui Michel Butor, încununată cu Premiul Renaudot în anul 1957 pentru volumul 'La Modification' ('Renunţarea', titlul traducerii publicate în limba romană), a fost imensă şi dificil de încadrat, deşi a cuprins numai patru romane, ultimul publicat în anul 1960.
În 'La Modification', el foloseşte inclusiv persoana a doua plural, un procedeu stilistic care forţează cititorul să se implice în poveste şi care va fi imitat mult, după aceea.
Poet şi eseist, el a fost familiarizat cu opera lui Baudelaire, Rimbaud şi Balzac şi a publicat o antologie a lui Victor Hugo, pe care l-a considerat ca pe "un unchi", care i-a pus mâna pe umăr şi l-a ajutat foarte mult pe parcursul întregii sale vieţi pentru că a practicat forme foarte variate de scriere.
În plus faţă de literatura de specialitate, Butor a fost la fel de pasionat de muzică şi pictură. Fascinat de limbile străine, el s-a preocupat, de asemenea, de traduceri.
În anul 2006, Biblioteca Naţională a Franţei (BNF) i-a dedicat o expoziţie denumită "Scriitura nomadă".
Michel Butor s-a născut la 14 septembrie 1926 la Mons-en-Baroeul (nordul Franţei), devenind scriitor şi profesor. El a călătorit în Europa, SUA, Asia şi Australia ţinând cursuri şi conferinţe, care vor fi reunite în mai multe serii de cărţi, cuprinzând peste o mie de titluri.
El va ramâne unul dintre cei mai mari experimentatori din literatura unversală.
În 2013, Michel Butor a primit marele premiu pentru literatură al Academiei Franceze pentru întreaga sa operă.
Întrebat de revista franceza 'Lire' în luna iunie a acestui an, scriitorul a destăinuit că are mai multe cărţi "în gestaţie". "Vreau să spun povestea magică a lui Jack şi a vrejului de fasole în viziunea mea. Şi un alt text pentru un concert cu un prieten pianist, Jean-François Heisser", directorul muzical al orchestrei Poitou-Charentes, de la Poitiers, a spus Michel Butor, citat de AFP. AGERPRES
Scriitorul francez Michel Butor a încetat din viaţă la 89 de ani
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

4
Beach, Please! anunță un nou nume mare: Tyla vine pentru prima dată pe o scenă din România
4

26
Sfatul unui expert în călătorii. Ce glume și afirmații nu trebuie făcute la controlul pașapoartelor
26

18
Topul filantropilor americani - Cât au donat miliardarii, ce nume lipsesc de pe listă
18

23
Casa Memorială Dinu Lipatti, transformată într-un centru cultural deschis comunităţii - Pe malul Lacului Străuleşti va începe proiectul „Promenada Verde", un spaţiu verde pentru relaxare, plimbări şi recreere
23

18
Un francez a fost înșelat cu 350.000 de euro de falsă reclamă cu actorul Jean Reno
18

39
Regina Maria și legătura sa cu marea, descoperite într-o expoziție la Cazinoul din Constanța
39

11
Netflix anunţă o continuare a filmului de animaţie "Kpop Demon Hunters"
11

93
Medicii trag un semnal de alarmă: ce sfaturi bizare oferă uneori AI pacienților – de la usturoi în anus la lapte rece pentru sângerări
93

1.320
Trupa Holograf a anunțat când și unde pot veni fanii să-și ia rămas bun de la basistul Iulian Mugurel Vrabete
1.320

7.120
De ce filmul F1 ar trebui să câștige Oscarul pentru cel mai bun film
7.120

21
19th edition of One World Romania documentary and human rights film festival to start on April 24
21

9
Proiect pilot dedicat liceenilor pasionaţi de ştiinţă, lansat de Institutul ELI-NP de la Măgurele
9

43
Corbii sunt mai inteligenţi decât se credea şi memorează teritoriile de vânătoare ale prădătorilor (studiu)
43

















Comentează