Scriitorul franco-algerian Boualem Sansal, candidat pentru a deveni membru al Academiei Franceze

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 09-01-2026 10:22

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Scriitorul franco-algerian Boualem Sansal candidează în mod oficial pentru a deveni membru al Academiei Franceze, la două luni după eliberarea sa dintr-o închisoare din Algeria, a anunţat joi prestigioasa instituţie pariziană, informează AFP, potrivit Agerpres.

Boualem Sansal este astfel un pretendent la poziţia ocupată anterior de avocatul şi scriitorul Jean-Denis Bredin, decedat în 2021. Candidatura sa pentru a deveni un "nemuritor", numele sub care mai sunt cunoscuţi membrii Academiei Franceze, a fost dezvăluită de cotidianul Le Figaro.

Alegerile vor fi avea loc pe 29 ianuarie.

Printre ceilalţi candidaţi figurează şi poetul belgian Philippe Leuckx.

Un prim vot pentru ocuparea acestei poziţii vacante a avut loc pe 11 decembrie, însă niciun candidat nu a obţinut atunci majoritatea necesară de voturi.

La începutul lunii decembrie, Academia Franceză l-a omagiat pe Boualem Sansal printr-o ceremonie în cadrul căreia scriitorului franco-algerian i-a fost înmânat premiul mondial Cino del Duca, trofeu care îi fusese decernat în primăvară pentru întreaga sa operă literară.

Încarcerat timp de aproape un an datorită unor declaraţii despre ţara lui natală, Boualem Sansal, în vârstă de 81 de ani, şi-a regăsit libertatea pe 12 noiembrie după ce a fost graţiat de preşedintele algerian Abdelmadjid Tebboune.

El a fost recompensat în 2015 cu Marele Premiu pentru Roman al Academiei Franceze pentru volumul "2084", inspirat din capodopera literară "1984" a lui George Orwell, ex aequo cu franco-tunisianul Hedi Kaddour.

În noiembrie 2025, Academia Franceză a primit în rândurile sale doi membri noi, scriitorii Florian Zeller şi Eric Neuhoff, ajungând astfel la 35 de membri din totalul de 40 de "nemuritori".

Înfiinţată în 1635 de cardinalul Rochelieu - principalul ministru al regelui Louis al XIII-lea -, Academia Franceză are misiunea "de a da reguli sigure limbii franceze şi de a o face pură, elocventă şi capabilă să abordeze artele şi ştiinţele". Instituţia pariziană redactează un dicţionar şi se pronunţă asupra regulilor ortografice.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri