Scrisoare deschisa in PNL: Crin Antonescu sa faca urgent un pas inapoi

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 18-02-2014

Actualizat: 18-02-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

RO, organizarea de urgenta a unui Congres Extraordinar al PNL in care Crin Antonescu sa faca “un pas inapoi” si noul presedinte PNL sa devina Calin Popescu Tariceanu.

Senatorul PNL spune ca, sub guvernarea USL, Romania a avut cea mai mare crestere economica din UE, astfel ca partidul nu trebuie sa sacrifice interesul national din cauza unor “ambitii minore” in USL.


“Propun organizarea urgentă a unui congres extraordinar al Partidului Naţional Liberal care să decidă rămânerea partidului nostru la guvernare şi participarea acestuia în cadrul Uniunii Social Liberale atât la alegerile europarlamentare cât şi la cele prezidenţiale, astfel încât viitorul Preşedinte al României sau viitorul Prim-Ministru să fie dat de Partidul Naţional Liberal”, spune Sorin Iliesiu.

“Cred că acestea vor deveni posibile doar dacă domnul Crin Antonescu va face un pas înapoi şi doar dacă îi vom acorda încrederea noastră domnului Călin Popescu Tăriceanu, cel care a fost Prim-Ministru al României în perioada de maximă bunăstare a românilor din ultimii 70 de ani”, a mai transmis acesta.

CITESTE SCRISOAREA INTEGRALA

scrisoarea

Citeste si:

Citeste si: 

A DOUA SCRISOARE IN PNL: Crin Antonescu vrea alianta cu Traian Basescu!

Antonescu: Vreau sa lamurim pe cine las la conducerea PNL

Tariceanu: Demisia lui Antonescu e o solutie

AUDIO Senator PNL, colegilor sai: Crin sa plece, Tariceanu sa ia PNL

Antonescu: Nu ma asteptam la atacul lui Tariceanu. E urat de nici nu-mi vine sa vorbesc

Ion Cristoiu: Imi pute a complot in PNL
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri