Scrisoarea comisarului Breton către Musk, înaintea interviului cu Trump, provoacă scandal în interiorul UE: Comisia Europeană spune că nu a validat-o

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 15-08-2024

Actualizat: 15-08-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Nikolas Kokovlis/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Comisarul european pentru piaţa internă şi servicii, francezul Thierry Breton, i-a trimis luni o scrisoare miliardarului Elon Musk, proprietar al platformei X, cu câteva ore înainte de interviul acestuia cu Donald Trump, pentru a-i aminti obligaţiile de moderare a conţinutului în Uniunea Europeană. Însă "momentul şi conţinutul scrisorii nu au fost nici coordonate, nici convenite cu preşedinta Ursula von der Leyen”, a precizat marţi o purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene, după ce o directoarea companiei X a afirmat că demersul lui Breton este pur şi simplu o încercare de a interveni în politica americană.

Comisarul Thierry Breton, care supraveghează aplicarea de către bloc a noilor norme privind reţelele sociale, Digital Service Act (DSA), i-a trimis lui Musk o scrisoare postată pe X în care îl avertiza pe mogulul tehnologic cu privire la răspândirea de "conţinut dăunător", înainte de interviul livestream al lui Elon Musk cu Donald Trump.

Miliardarul tehnologic a ripostat rapid. "Ca să fiu sincer, chiar am vrut să răspund cu acest meme Tropic Thunder", a scris Musk, postând un meme cu înjurături din blockbusterul hollywoodian din 2008. "Dar nu aş face NICIODATĂ ceva atât de nepoliticos şi iresponsabil!", a adăugat Musk.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Este cea mai recentă dispută a Europei cu Musk, care săptămâna trecută a intrat în conflict cu politicienii britanici care l-au acuzat că a incitat la violenţă în lumea reală în timpul revoltelor de extremă dreapta. De data aceasta, însă, este în joc reputaţia UE de autoritate de reglementare digitală a lumii, scrie POLITICO, potrivit news.ro.

Blocul comunitar consideră că este liderul democraţiilor mondiale în încercarea de a recâştiga controlul asupra giganţilor tehnologici. În ultimii cinci ani, Breton, un politician francez cu un discurs deschis, a reuşit să se impună ca lider al iniţiativei europene de reglementare digitală care, pe lângă normele privind reţelele sociale, include eforturi de supraveghere a inteligenţei artificiale şi de stimulare a concurenţei digitale. Fost director general al firmei franceze de tehnologie Atos şi al principalului operator de telecomunicaţii din Franţa, Breton se mândreşte cu cunoştinţele sale în domeniul tehnologiei - şi nu ratează nicio ocazie de a menţiona drept dovadă romanul "Softwar", bestsellerul său SF "technothriller" din 1984.

Luna trecută, preşedintele francez Emmanuel Macron l-a susţinut pe Breton pentru un nou mandat în Comisia Europeană. Breton şi-a exprimat dorinţa de a-şi păstra dosarele digitale, au declarat pentru POLITICO trei oficiali UE.

UE ARUNCĂ UN BUMERANG

Puternic, încrezător şi dispus să îşi folosească imaginea publică în scopuri politice, comentariile lui Breton prin intermediul social media nu au mers întotdeauna conform planului. Francezul nu a informat-o pe preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, cu privire la scrisoarea publică adresată lui Musk înainte de publicarea acesteia pe X, potrivit unui purtător de cuvânt al Comisiei.

Patru oficiali UE diferiţi, vorbind sub rezerva anonimatului, au declarat că avertismentul lui Breton către Musk a surprins multe persoane din cadrul Comisiei. Organele de aplicare a legii ale blocului european încă investighează platforma pentru potenţiale infracţiuni, iar UE nu a dorit să fie văzută ca interferând potenţial în alegerile prezidenţiale din SUA.

Linda Yaccarino, CEO al X, a numit scrisoarea lui Breton "o încercare fără precedent de a extinde la activităţile politice din SUA o lege care ar trebui să se aplice în Europa", denunţând "condescendenţa (Bruxelles-ului) faţă de cetăţenii europeni, pentru că sugerează că aceştia sunt incapabili să asculte o conversaţie şi să tragă propriile concluzii”.

Susţinătorii lui Trump au mers şi mai departe. "Uniunea Europeană încearcă să se amestece în alegerile din SUA", a scris Chris LaCivita, care face parte din campania prezidenţială a lui Trump. "Se pot duce dracului", a comentat americanul.

"UE nu este implicată în interferenţa electorală", a declarat unul dintre oficialii UE cu care a stat de vorbă POLITICO. "Punerea în aplicare a DSA este prea importantă pentru a fi folosită în mod abuziv de către un politician în căutare de atenţie, în căutarea următoarei sale funcţii importante", a spus oficialul, referindu-se la Breton.

Un consilier al lui Breton, vorbind sub rezerva anonimatului, a declarat că UE are obligaţia legală de a se asigura că legile blocului sunt respectate. Conform structurii de reglementare a blocului, comisarii europeni, care sunt numiţi de liderii naţionali, au un cuvânt de spus în ceea ce priveşte modul de punere în aplicare a normelor, dar de obicei nu se amestecă în modul în care funcţionarii aplică legea. Anul trecut, chiar în momentul intrării în vigoare a normelor europene privind reţelele de social media, Breton a îndemnat autorităţile de aplicare a legii să se concentreze asupra prejudiciilor potenţiale atât în cazul X, cât şi în cazul TikTok, potrivit a patru oficiali la curent cu aceste discuţii.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri