Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Scrisoarea emoționantă a lui Cosmin Contra la despărțirea de națională: 'Îmi cer iertare pentru dezamăgirea pe care am produs-o'

Inquam Photos - George Călin
Inquam Cosmin Contra

Cosmin Contra, fostul selecționer al României, le-a transmis o scrisoare suporterilor "tricolorilor" prin intermediul site-ului oficial al Federației Române de Fotbal, în care își scuze pentru rezultatele înregistrate pe banca primei reprezentative și pentru ratarea calificării la EURO 2020, potrivit Mediafax.

În plus, Contra a precizat că îl va ajuta necondiționat pe noul selecționer al echipei naționale, Mirel Rădoi.

Redăm mai jos scrisoarea lui Cosmin Contra:

"Dragi suporteri ai tricolorilor,

Fie că susțineți România din tribune ori din fața televizorului, din postura de jucători, arbitri, conducători de cluburi, jurnaliști sau colegi antrenori, mi-am dorit foarte mult să vă mulțumesc tuturor la capătul acestui mandat de selecționer.

Am trăit o bucurie unică și o experiență incredibilă pe banca echipei pe care am iubit-o și o voi iubi totdeauna. Am fost mândru să primesc această onoare de a reprezenta țara mea din cea mai importantă poziție de antrenor, după anii în care am purtat cu dăruire și emoție tricoul primei reprezentative. Vă asigur că am muncit cu tot sufletul, punând în slujba naționalei tot ce am învățat în cariera de jucător și antrenor, având mereu doar visul performanței în minte și în inimă.

CITEȘTE ȘI: Cel mai puternic somnifer natural: Alungă stresul și te relaxează total

Din păcate, rezultatele din teren nu au fost mereu așa cum mi-am dorit. Îmi cer iertare pentru dezamăgirea pe care am produs-o celor care își doreau mai mult, pentru greșelile pe care le-am făcut și pentru că nu am putut să transform dragostea mea pentru echipa națională în rezultate pe măsura ei.

Am ales să vă scriu acum, după ce România are deja un nou selecționer, pentru că abia acum simt că acest mandat se încheie, când naționala pășește pe un drum în care eu cred. Cu oameni pe bancă, în locul meu și al staff-ului meu, pe care îi prețuiesc și îi voi ajuta necondiționat.

La finalul acestei etape, mulțumesc Federației Române de Fotbal pentru încrederea oferită pe toată durata mandatului meu și pentru sprijinul pe care l-am simțit zi de zi. Mai mult decât atât, FRF mi-a oferit o echipă de profesioniști care a trăit și a muncit alături de mine, 100% dedicați naționalei. Le mulțumesc fiecăruia dintre ei, membri ai unei echipe extraordinare.

Am învățat enorm și am căpătat, în același timp, prieteni căliți alături de mine prin focurile unei presiuni incredibile. În toată cariera mea viitoare, voi purta cu mine imaginile miilor de copii care au cântat imnul pentru România pe stadion, sacrificiile jucătorilor care au înțeles să dea totul pentru tricoul pe care îl poartă și gândul că am putut contribui la o schimbare de generație pentru viitorul mai bun al fotbalului românesc.

Echipa națională aparține tuturor românilor și ea trebuie susținută necondiționat. Eu așa voi face totdeauna.

De acolo, din banda dreaptă a terenului, după o cursă fără teamă, așa cum v-am obișnuit, am trecut pe banca selecționerului. Acum, când mă ridic de pe banca aceasta spre un alt viitor, înțeleg de fapt că aceste curse ale mele nu se vor opri niciodată.

Merg mai departe, cu mâna la inimă, pentru România!

Vă mulțumesc și vă îmbrățișez,

Cosmin Contra".

România mai are o șansă să ajungă la Campionatul European din 2020. Echipa națională se va întâlni cu Islanda în barajul Ligii Națiunilor, iar dacă va câștiga partida din 26 martie, va ajunge în finala Diviziei acolo unde o va întâlni pe una dintre selecționatele Bulgariei și Ungariei. Pentru a ajuns la EURO 2020, România trebuie să câștige ambele partide.

În cazul în care vor ajunge la turneul final, "tricolorii" mari, pregătiți de fostul selecționer al naționalei de tineret, Mirel Rădoi, se vor duela cu Ucraina, Olanda și Austria, în Grupa C.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.