Preţurile untului au crescut vertiginos în ultimele luni, atingând niveluri record în întreaga Europă, o veste proastă pentru brutari şi cofetari, care se pregătesc pentru sărbătorile de Crăciun şi se confruntă deja cu costuri ridicate pentru ciocolată şi zahăr, transmite Reuters, conform News.ro.
Cererea puternică de unt, stocurile reduse şi preferinţa procesatorilor de produse lactate de a utiliza mai mult lapte pentru produse mai profitabile, cum ar fi brânza, au determinat această creştere a preţurilor, spun analiştii.
Untul european se tranzacţiona la un preț mai mare cu 83% faţă de anul precedent, potrivit celor mai recente date oficiale ale Comisiei Europene. Deşi marile companii alimentare şi-au asigurat în mare parte aprovizionarea cu unt înainte de începerea producţiei de prăjituri şi îngheţată de Crăciun, impactul asupra micilor producători va fi semnificativ, iar o creştere a preţurilor este inevitabilă, a declarat Paul Boivin, directorul Federaţiei Franceze a Brutarilor şi Cofetarilor (FEB).
Producţia de lapte a scăzut anul trecut în majoritatea regiunilor lumii, inclusiv în Europa, Statele Unite şi Noua Zeelandă – cel mai mare exportator de lapte şi unt din lume – din cauza preţurilor scăzute şi a costurilor ridicate pentru furaje, care au descurajat mulţi fermieri.
Producţia globală de lapte şi-a revenit uşor în 2024, dar a rămas insuficientă în comparaţie cu cererea în creştere, ceea ce i-a determinat pe producători să aloce laptele către produse mai competitive, cum ar fi brânza, în detrimentul untului, a explicat analistul Rabobank, Michael Harvey.
Comentează