Premium
În martie, documente confidenţiale, iar apoi o confirmare oficială, arătau ceva ce a înfuriat Australia: Insulele Solomon lucrau la un acord cu China care ar fi permis forţelor de securitate şi marinei chineze să aducă oameni şi nave în aparent neînsemnatele teritorii din Pacific. Însă acolo se întâmplă la nivel redus ceva ce se conturează a fi o tendinţă globală la care Occidentul trebuie să ia aminte, scrie Business Magazin.
Australia şi China nu sunt state prietene şi concurează pentru influenţa economică în regiune. În ultimii ani, relaţiile dintre cele două ţări au fost tensionate de tot felul de lovituri comerciale reciproce. Stabilirea unei baze militare chineze în Insulele Solomon ar fi un avertisment clar pentru australieni, dar şi pentru aliaţii lor, SUA şi Noua Zeelandă. N-ar fi doar o ameninţare militară, ci şi un levier de control al unor rute de transport principale prin Pacific.
Însă, China se pare că încearcă să pună stăpânire pe multe alte insule din mai multe colţuri ale lumii. Financial Times a investigat chestiunea şi a găsit că unele manevre ale Chinei ţintesc clar proximitatea de baze militare americane sau de rute de transport maritime. Beijingul duce astfel la un alt nivel ceea ce a început prin construirea la propriu a unor insule artificiale în ape disputate cu potenţial militar sau economic. Unul dintre cele mai de preţ trofee ar fi Taiwanul, sprijinit de SUA şi de câteva guverne europene şi nerecunoscut ca stat independent de China.
Alte manevre sunt doar o paradă a puterii financiare a unora dintre oamenii de afaceri bogaţi ai Chinei. Şi ei or vrea să se retragă la bătrâneţe pe vreo insulă exotică.
În urmă cu trei ani, Xu Changyu a făcut prima încercare de a pune mâna pe o insulă din Pacificul de Sud. Vicepreşedintele China Sam Enterprise Group a negociat în linişte un contract de închiriere pe 75 de ani pentru Tulagi, o insuliţă cu un port natural de adâncime din Insulele Solomon. Acordul a fost blocat după ce procurorul general l-a declarat ilegal, dar nu fără a declanşa suspiciunea publicului şi aliaţilor tradiţionali occidentali ai ţării că China urmărea să construiască o bază militară într-un loc care a găzduit cândva forţele navale britanice, japoneze şi americane.
Însă această uvertură a companiilor chizeşti s-a dovedit a fi un precursor pentru ceva mai mare. După cum a fost dezvăluit printr-o nouă scurgere de documente în martie, Beijingul şi autorităţile din capitala Honiara au elaborat un acord de securitate care ar permite marinei chineze să viziteze porturile din Insulele Solomon pentru logistică, reaprovizionare şi rotaţie de personal. Proiectul şi eforturile lui Xu care l-au precedat au dezvăluit două lucruri. În primul rând, nu este nicio îndoială că China caută să stăpânească un punct strategic naval în Pacificul de Sud în timp ce încearcă să conteste dominaţia SUA şi a aliaţilor săi în regiune. Şi în al doilea rând, demonstrează modul complicat în care companiile chinezeşti acţionează uneori în sincronizare cu guvernul şi ambiţiile geopolitice ale acestuia.
China Sam Enterprise Group este doar una dintr-o specie în creştere de companii chinezeşti care mătură globul în efortul de a asigura Chinei fâşii strategice de pământ. În zeci de cazuri examinate de Financial Times, cei mai mulţi investitori chinezi, puţin cunoscuţi, au propus contracte de închiriere pe termen lung sau au încercat să cumpere bucăţi mari de teren, adesea în locaţii sensibile. În unele cazuri, terenul este aproape de aliaţii SUA sau de instalaţii militare, pe insule de-a lungul căilor maritime cheie sau cu vedere la strâmtori şi canale importante. Motivele şi conexiunile guvernamentale ale acestor companii sunt adesea deschise la interpretare. În unele cazuri, acestea par a fi exemple autentice de antreprenoriat din sectorul privat amestecat cu oportunism, în timp ce în altele există legături evidente cu statul. Oricum ar fi, impresia pe care multe guverne au început să şi-o facă este că aceste companii private deschid calea intereselor statului chinez care vine în urma lor. Ele au făcut comparaţii cu ceea ce în epoca imperiului britanic era uneori cunoscut sub numele de „comerţul urmează steagul”, cu legăturile strânse care existau între comerţ şi expansionismul colonial. „Aţi putea spune că aceste companii chinezeşti sunt un fel de Compania Britanică a Indiilor de Est din zilele noastre”, spune un diplomat din Asia de Sud-Est. „Ei sunt avangarda marşului naţiunii lor către noi pieţe şi noi sfere de influenţă.”
Pe măsură ce competiţia geopolitică dintre China şi Occident se intensifică, SUA şi aliaţii săi se luptă să răspundă la această simbioză unică dintre Beijing şi sectorul său corporativ cu tentacule peste mări. În timpul războiului rece, puterile occidentale şi-au păstrat dominaţia asupra Pacificului, cerând naţiunilor insulare din regiune să se abţină de la asistenţă sau de a permite ambasade ale Uniunii Sovietice. „Acea abordare strategică a negării, care a funcţionat cu Uniunea Sovietică, nu funcţionează cu China şi asta pentru că firmele lor erau acolo chiar înainte de venirea statului chinez”, spune Tarcisius Kabutaulaka, profesor asociat la Universitatea din Hawaii. Una dintre trăsăturile izbitoare ale eforturilor de a achiziţiona terenuri de către oamenii de afaceri chinezi este că unele dintre companii s-au lansat în tranzacţii în ţări care nu au nici măcar ambasadă chineză deoarece menţin relaţii diplomatice cu Taiwanul.
Insistenţa diferiţilor actori chinezi pe ceea ce ar fi controlul pe termen lung asupra unor mari suprafeţe de teren a stârnit o dezbatere aprinsă despre ceea ce vor cu adevărat aceste companii. „Am văzut actori nonstatali chinezi mişcându-se la unison pentru a ajuta China să câştige influenţă economică şi politică în America Centrală”, spune Evan Ellis, profesor la Institutul de Studii Strategice al Colegiului de Război al Armatei SUA. El vede abordările precum cele ale APX şi Yang ca parte a planurilor strategice ale Chinei de a dezvolta rute comerciale în America Centrală ca alternative la Canalul Panama. Cu toate acestea, alţi analişti, directori şi diplomaţi spun că a vedea companiile chinezeşti ca o simplă faţadă pentru interesele geopolitice sau militare ale Beijingului este mult prea simplist şi adesea complet greşit. „Cum faci diferenţa între ce este intenţia şi ce este accidentul?” întreabă Graeme Smith, un cercetător la Australian National University care construieşte o bază de date despre companiile chinezeşti active în Pacific. El spune că multe companii private chinezeşti încearcă să-şi croiască acces spre afacerile profitabile ale proiectelor de dezvoltare străine finanţate din banii guvernului chinez prin ceea ce el numeşte „inginerie inversă” – propunând o înţelegere pentru teren care ar putea atrage ţara gazdă şi căutând apoi sprijin de la Beijing. „Companiile chinezeşti găsesc un politician local sau un birocrat cu putere de decizie căruia îi propun un proiect. Ei fac să pară că există un interes local.
În august 2019, Fong Zhi, o societate mixtă între un conglomerat imobiliar chinezesc şi investitori etnici chinezi din Filipine, s-a oferit să dobândească controlul asupra insulei Fuga din strâmtoarea Luzon şi să construiască acolo un „oraş inteligent” – un proiect care implică tehnologia informaţiei ce poate fi folosită pentru servicii publice precum supravegherea sau controlul traficului. Situată pe canalul care separă vârful sudic al Taiwanului de cele mai nordice teritorii filipineze, Fuga este un punct extrem de strategic, deoarece atât navele marinei filipineze, cât şi cele ale SUA şi ale aliaţilor săi trec pe acolo pe ruta Marea Chinei de Sud - Pacific. Încurajată de cererile parlamentarilor filipinezi pentru pornirea unei investigaţii, armata a solicitat o revizuire a investiţiei propuse şi de atunci are propriile planuri pentru construirea unei staţii navale pe Fuga.
„Ei doar aruncă cu paie în perete şi speră că unul se va lipi”, spune Smith. „Nu există bani mai uşori de făcut decât cu un proiect de construcţii în străinătate cu finanţare chinezească şi de aceea atât de mulţi dintre ei încearcă să o facă.”
Un alt exemplu tipic este o companie chinezească care conduce o zonă de dezvoltare economică de 3,8 miliarde de dolari în Cambodgia, care ocupă o cincime din zona de coastă a ţării şi include un aeroport cu o pistă militară. UDG, compania de proiect înregistrată în Cambodgia, este deţinută de Tianjin Union Group, a cărui companie-mamă, dezvoltatorul imobiliar Wanlong Group, este controlată de o familie formată dintr-un părinte şi patru fraţi alături de alţi doi asociaţi.
Chiar şi etnicii chinezi din străinătate, care nici măcar nu sunt cetăţeni ai Republicii Populare Chineze, pot fi atraşi în diplomaţia economică de către Beijing. „Celălalt model pe care îl vedem este că membrii comunităţii locale chineze de peste mări sunt atraşi şi pot juca un rol crucial”, spune Chu, referindu-se la Yang din El Salvador. Pe lângă achiziţionarea de terenuri pentru zona economică specială propusă, Yang a primit în numele ambasadei chineze şi delegaţii comerciale sau de investiţii din China. Pentru guvernele occidentale care monitorizează cu atenţie fiecare mişcare a chinezilor, nu este surprinzător că văd aceste companii chinezeşti printr-o lentilă geopolitică simplă.
Însă, având în vedere acest amestec complex de actori, este mult mai dificil pentru guvernele din multe dintre ţările în curs de dezvoltare pe care companiile chinezeşti le vizează cu propunerile lor.
Trebuie amintit aici că o mare companie chinezească deţine, legal şi printr-o tranzacţie binecuvântată de autoritaţile greceşti, un mare port în Grecia şi caută şi alte locaţii la extremităţile continentului european. Ruşii acţionează mai brutal. Au invadat şi anexat peninsula Crimeea de la Uncraina în 2014 şi acum încearcă să cucerească întreaga regiune de costă a acestei ţări. Dacă Marea Neagră ar fi avut insule strategice, probabil că pe cele ale Ucrainei le-ar fi invadat mult mai din timp. Dar şi aşa, Marea Neagră, o regiune bogată în resurse de gaze naturale, a devenit în mare parte lac rusesc.
