Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Se anunță un tsunami pe piața Crypto. Mii de criptomonede vor dispărea, iar numărul platformelor blockchain se va reduce, potrivit firmelor din domeniu

facebook.com
crypto

Mai multe firme din industria criptomonedelor au declarat pentru CNBC că mii de criptomonede se vor prăbuşi, în timp ce numărul platformelor blockchain va scădea în următorii ani, transmite CNBC preluat de news.ro

În prezent, există peste 19.000 de criptomonede şi zeci de platforme blockchain.

O platformă blockchain, cum ar fi Ethereum, este tehnologia de bază pe care sunt construite multe dintre aceste criptomonede diferite.

Prăbuşirea recentă a aşa-numitei monede algoritmice stabile terraUSD şi a monedei digitale luna asociate acesteia, care a trimis unde de şoc pe piaţă, a adus în atenţie miile de criptomonede existente şi întrebarea dacă vor supravieţui toate.

”Unul dintre efectele a ceea ce am văzut săptămâna trecută cu problema Terra este că suntem în stadiul în care practic există prea multe blockchainuri, prea multe monede. Asta derutează utilizatorii şi aduce şi anumite riscuri pentru utilizatori”, a declarat Bertrand Perez, CEO al Fundaţiei Web3, pentru CNBC, la Forumul Economic Mondial din Davos, Elveţia, săptămâna trecută.

”Ca la începutul internetului, aveai o mulţime de companii dotcom şi multe dintre ele erau înşelătorii şi nu aduceau nicio valoare şi toate acestea au fost eliminate. Şi acum avem companii foarte utile şi legitime”, a mai spus Perez.

Brad Garlinghouse, CEO al companiei de plăţi transfrontaliere Ripple, a spus că probabil că ”zeci” de criptomonede vor rămâne în viitor.

”Cred că se pune o întrebare, dacă avem nevoie sau nu de 19.000 de monede astăzi. În lumea reală există poate 180 de valute”, a spus Garlinghouse.

Directorul pentru investiţii al Guggenheim, Scott Minerd, a adăugat şi mai mult pesimism săptămâna trecută, când a spus că majoritatea criptomonedelor sunt ”junk” (nerecomandate investiţiilor n.r.), dar că bitcoin şi ethereum vor supravieţui.

Comentariile din industrie vin pe măsură ce piaţa criptomonedelor continuă să fie sub presiune. Bitcoin a scăzut cu peste 50% faţă de cel ridicat nivel atins în noiembrie, în timp ce u multe alte monede digitale sunt mult mai scăzute faţă de maximele lor istorice.

Multe platforme blockchain diferite, de la Ethereum la Solana, luptă pentru o poziţie de lider în industrie. Dar Brett Harrison, CEO al platformei de criptomonede FTX U.S., a spus că sutele de platforme existente în prezent nu vor supravieţui toate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.