Se cere o decizie radicală în PSD, înainte de referendum: 'Am cedat prea mult. Ori conduci, ori pleci. Nu există o a treia cale'

Article thumbnail

Sursă foto: MoiraM / Alamy / Profimedia

Vasile Dîncu spune că PSD a cedat prea mult în coaliție și a ajuns să plătească politic pentru decizii pe care nu le controlează. El susține că partidul nu mai poate rămâne într-o formulă în care nu are nici putere reală, nici respect din partea partenerilor. Concluzia lui este că PSD trebuie fie să preia conducerea cu adevărat, fie să iasă de la guvernare și să se reconstruiască în opoziție.

Cu doar o zi înainte ca PSD să decidă dacă retrage sau nu sprijinul pentru premierul Ilie Bolojan, Vasile Dîncu transmite unul dintre cele mai ferme și articulate mesaje din interiorul partidului, în care critică deschis modul în care social-democrații au gestionat participarea la guvernare.

Europarlamentarul susține că PSD a ajuns într-o poziție politică vulnerabilă, în care a pierdut controlul asupra deciziei, dar a rămas cu costurile publice ale guvernării.

„Am cedat prea mult. Nu a fost un compromis, a fost o pierdere de poziție”

Dîncu afirmă că partidul a făcut concesii majore încă de la începutul coaliției, acceptând o formulă dezechilibrată de putere.

„PSD a acceptat o poziție inferioară într-un moment în care avea legitimitate electorală și capacitate reală de negociere. Nu a fost un compromis tactic limitat, ci o cedare de poziție care a redus influența PSD asupra deciziei executive și asupra direcției politice a coaliției”, arată acesta.

El susține că efectele acestei decizii au fost vizibile pe tot parcursul guvernării:

„Această configurație nu a fost neutră. A însemnat pierderea controlului asupra ritmului deciziei, asupra priorităților și asupra modului în care politicile sunt comunicate și asumate public.”

„Am rămas fără pârghii reale, dar cu toată expunerea”

Potrivit lui Dîncu, PSD a ajuns să suporte consecințele politice fără a avea controlul real asupra deciziilor majore.

„Rezultatul a fost previzibil: PSD a rămas fără pârghii reale de influență, dar cu întreaga expunere publică a guvernării.”

Mai mult, acesta consideră că partidul a fost pus într-o situație nedreaptă din punct de vedere politic:

„PSD a fost pus să răspundă pentru decizii pe care nu le-a controlat. Cine decide, răspunde – iar în această formulă, PSD a răspuns fără să decidă.”

„Am crezut în colaborare, am primit blocaj”

Europarlamentarul critică și relația cu partenerii de coaliție, pe care o descrie ca fiind dezechilibrată și lipsită de dialog real.

„Nu a existat o negociere reală între parteneri, ci o rezistență constantă la orice propunere care venea din zona socială. Fiecare inițiativă majoră a trecut prin filtre politice ostile, a fost fragmentată, amânată sau golită de conținut.”

În opinia sa, PSD nu a fost tratat ca un partener egal:

„Am fost parteneri, dar am fost tratați ca adversari. PSD a fost prezentat sistematic ca problemă, chiar în interiorul unei formule de guvernare în care își asuma responsabilități majore.”

Presiune din teritoriu: „S-a depășit limita”

Dîncu spune că nemulțumirea nu este doar la nivel central, ci vine puternic din organizațiile locale.

„Mesajul oamenilor este simplu și direct: s-a depășit limita. Continuitatea în această formulă nu mai este percepută ca responsabilitate, ci ca slăbiciune.”

El avertizează că această percepție poate avea consecințe directe asupra susținerii politice a partidului.

„Nu există o a treia cale funcțională”

În final, mesajul lui Dîncu devine tranșant: PSD trebuie să ia o decizie clară și rapidă.

„Opțiunile sunt simple și nu pot fi ambalate în alt mod: PSD își asumă conducerea, cu pârghii reale, cu control asupra executivului și cu o agendă impusă, sau iese și reconstruiește din opoziție.”

Acesta respinge ideea unei soluții de compromis:

„Nu există o a treia cale funcțională. Zona intermediară a fost testată și a produs pierdere pe toate planurile.”

„Ori conduci, ori pleci”

Concluzia europarlamentarului este una directă și fără echivoc, în contextul votului decisiv din PSD:

„PSD trebuie să își asume un rol deplin sau să iasă dintr-o construcție care nu îi oferă nici influență, nici respect. Ori conduci, ori pleci.”

Google News
Explorează subiectul
București
Temperatură14°C
Noros
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri