Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Se circulă în coloană între Sinaia şi Buşteni, pe sensul spre Braşov

trafic

Traficul rutier a mai scăzut în intensitate pe DN 1, între Nistoreşti şi Comarnic nu mai există coloane de maşini, la fel la intrarea în Buşteni dinspre Azuga, dar încă se circulă în coloană între Sinaia şi Buşteni, pe sensul de mers către Braşov, informează Centrul Infotrafic al Poliţiei Române.

În judeţul Braşov, autovehiculele rulează cu viteză ceva mai redusă pe DN 73, în zona Bran. Din cauza maşinilor parcate pe marginea drumului, sunt mici probleme de trafic şi pe DN 1E, la intrarea în Râşnov dinspre Poiana Braşov, se arată într-un comunicat remis AGERPRES.

Citește și: Președintele și vicepremierul Ungariei, vizită PRIVATĂ în Harghita: Unde au fost oficialii maghiari

În judeţul Harghita, în municipiul Miercurea-Ciuc (cartierul Şumuleu Ciuc), este restricţionat accesul autovehiculelor pe câteva străzi, având loc manifestări de amploare prilejuite de Sărbătoarea Rusaliilor romano-catolice.

Din cauza numărului mare de mijloace de transport, se circulă îngreunat pe DN 12A, la ieşirea din Miercurea-Ciuc către localitatea Frumoasa (mai ales pe sensul de mers către Ghimeş-Făget).

Centrul Infotrafic anunţă că, duminică, între orele 6,00 - 22,00, pe DN 12A, pe tronsonul Miercurea-Ciuc (judeţul Harghita) - Comăneşti (judeţul Bacău), va fi restricţionată circulaţia autovehiculelor de transport marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone şi îi sfătuieşte pe conducătorii celorlalte categorii de autovehicule să aleagă alte rute, deoarece în zona Ghimeş-Făget se va circula cu mare dificultate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.