DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Se complică situația: cel mai populat oraș din Australia, record de decese asociate Covid-19

Forbes
COVID coronavirus

Sydney, cel mai populat oraş al Australiei, care se află în a opta săptămână de carantină, a înregistrat un vârf de decese asociate Covid-19 în decurs de 24 de ore, în timp ce locuitorii Melbourne, unde urmează alte două săptămâni de carantină, trebuie să se supună unei restricţii de circulaţie pe timp de noapte, măsuri impuse în contextul creşterii numărului de contaminări.

Sydney este epicentrul celui de-al treilea val de infectări cu Covid-19 din Australia, informează News.ro.

Prim-ministrul statului New South Wales, Gladys Berejiklian, a anunţat, potrivit The Guardian, că şapte oameni au murit în ultimele 24 de ore, depăşind cel mai mare număr de decese, înregistrat luna aceasta.

Berejiklian a declarat că în New South Wales au fost înregistrate şi 478 de noi infecţii, cel mai mare număr de la începutul pandemiei.

„Cifrele transmiterii comunitare sunt îngrijorător de mari”, a declarat ea reporterilor.

Autorităţile au confirmat şi decesul unui adolescent în vârstă de 15 ani din Sydney, care era diagnosticat cu meningită pneumococică şi Covid-19.

Bilanţul a fost anunţat în timp ce 200 de militari au fost trimişi în Sydney pentru a amplasa baraje spre a impune respectarea restricţilor de mobilitate. În ultima lună, în New South Wales au fost trimise 500 de trupe.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.