Se complică situația și în Asia: China a devenit tot mai agresivă și face mutări într-o zonă strategică

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 11-10-2024

Actualizat: 11-10-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Sursa FOTO: mavink.com

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a condamnat acțiunile „din ce în ce mai periculoase” ale Beijingului în Marea Chinei de Sud și și-a exprimat sprijinul pentru libertatea de navigație în cadrul întâlnirii pe care a avut-o vineri cu liderii blocului ASEAN, informează Mediafax.

„Rămânem îngrijorați de acțiunile din ce în ce mai periculoase și ilegale ale Chinei în Marea Chinei de Sud și de Est, care au rănit oameni, au afectat nave ale națiunilor ASEAN și contrazic angajamentele de soluționare pașnică a disputelor”, a declarat Blinken liderilor din Asia de Sud-Est reuniți în Laos, conform AFP.

„Statele Unite vor continua să sprijine libertatea de navigație și libertatea de survol în Indo-Pacific”, a spus el.

Blinken a declarat că Statele Unite speră, de asemenea, să colaboreze cu liderii ASEAN pentru a „proteja stabilitatea în Strâmtoarea Taiwan”, unde tensiunile au crescut din nou, China denunțând săptămâna aceasta remarcile președintelui democrației autonome.

Filipine acuză incidente violente

Filipine și-a exprimat îngrijorarea cu privire la incidentele violente recente legate de pretențiile Beijingului în această zonă strategică.

O altă temă proeminentă la summit este Myanmar, a cărui juntă militară a trimis un reprezentant la reuniunea ASEAN pentru prima dată în mai mult de trei ani. Delegația Myanmarului s-a alăturat întâlnirii cu Blinken, dar nu a fost clar dacă a existat vreo interacțiune directă.

Blinken a declarat că dorește să discute despre „criza tot mai profundă din Myanmar” - o utilizare rară din partea SUA a denumirii oficiale a țării și nu a fostei Burma.

Blinken a îndemnat, de asemenea, la fermitate împotriva „războiului” Rusiei în Ucraina, înaintea unui summit complet al Asiei de Est la care va participa ministrul rus de externe Serghei Lavrov.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri