În contextul măsurilor de austeritate adoptate de Guvern s-a vorbit foarte mult și despre stoparea investițiilor în autostrăzi, în special la proiectele care încă nu au pornit. Liderul interimar al PSD și fost ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunță faptul că lotul 2 al Autostrăzii A9 Timișoara - Moravița se va construi și a fost desemnat și câștigătorul licitației. Această autostradă va conecta partea de vest a României și va facilita accesul românilor către țările din Occident.
„Un nou pas concret pentru conectarea României cu frontiera de vest!
CNAIR a desemnat astăzi câștigătorul pentru construcția lotului 2 al Autostrăzii Timișoara – Moravița (A9).
Constructorul austriac care a câștigat licitația trebuie să realizeze proiectarea și execuția celor 33,49 km de autostradă în termen de 48 de luni (12 luni sunt alocate fazei de proiectare, iar 36 de luni pentru execuția lucrărilor).
Valoarea contractului finanțat prin Programul Transport (PT) 2021-2027 este de 2,97 miliarde de lei (fără TVA).
Autostrada Timișoara - Moravița (A9) este unul din obiectivele strategice de infrastructură care va asigura legătura rutieră rapidă și modernă cu frontiera româno-sârbă.
Am să sprijin și am să urmăresc în continuare evoluția proiectelor de infrastructură mare, deoarece consider că de acestea depinde în mare măsură dezvoltarea economică a României.
Toate proiectele lansate în mandatul meu de ministru al Transporturilor au urmărit acest obiectiv strategic!”, scrie Sorin Grindeanu.
Comentează