Se construiește nodul de tip 'treflă': Va asigura una dintre cele mai importante legături din București

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 28-10-2024

Actualizat: 28-10-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Sursa FOTO: Ministerul Transporturilor

Ministerul Transporturilor anunță demararea lucrărilor pentru drumul de legătură între noua Centură a Capitalei către Aeroportul Otopeni. Drumul va avea o lungime de 2,55 kilometri și, prin intermediul unui nod de tip ”treflă”, se va lega cu Autostrada A3 București-Brașov.

„Traseul drumului are o lungime de 2,55 km, începe la intersecţia cu DJ 200B și se finalizează cu rampa pasajului peste Autostrada de Centură București, în zona km 29+100 al Lotului 2 Sector Centură Nord. De la km 29+100 traseul drumului de legatură se desprinde de Autostrada de Centură București prin dezvoltarea unui nod rutier tip „treflă” care asigura o viteză de proiectare de minim 40 km/h și va permite dezvoltarea drumului de legătură până la autostrada A3 București – Brașov într-o etapa ulterioară.

Elementele geometrice ale drumului de legătură sunt amenajate pentru viteza de proiectare de 80 km/h, în conformitate cu prevederile: Normativului privind proiectarea drumurilor expres – AND 598/2013 și STAS 863/85. Obiectivul este inclus în Programul Investițional pentru dezvoltarea infrastructurii de transport pentru perioada 2021-2030, aprobat prin HG nr.1312/2021, în Lista proiectelor localizate pe rețeaua secundară – drumuri expres la poziția 1 – A0 – Aeroport Henri Coandă. În condițiile creșterii volumelor de trafic rutier și aerian este necesarsă dezvoltarea infrastructurii de transport care să faciliteze în mod direct legătura între obiectivele majore generatoare de trafic atât de mărfuri cât și de persoane. În prezent principala rută de circulație spre aeroport o constituie drumul național DN 1 pe care se înregistrează valori de trafic excepționale în zona de referință.

Finanțarea obiectivului este preconizată a se realiza din fonduri externe nerambursabile – Programul Transport (P.T.) 2021-2027 şi de la bugetul de stat”, arată Irinel Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.

 

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri