Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Se conturează taberele în ALDE! Doi lideri NU vor congres și îl susțin pe Tăriceanu: 'Avem nevoie de liniște'

razboi

Liderii ALDE Arad și Caraș-Severin nu vor congres extraordinar, în condițiile în care „doar două filiale au cerut organizarea acestuia”, și îl susțin pe Călin Popescu Tăriceanu.

Deputatul Eugen Pistru, președintele ALDE Arad, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că nu se justifică organizarea unui congres extraordinar.

„Vă dați seama că dacă din 48 de filiale, doar două au solicitat congres, nu cred că se justifică cererea lor și nu sunt de acord cu congresul. Pot să spun că îl felicit pe domnul Tăriceanu președinte, să rămână în continuare, iar ceea ce au făcut colegii noștri sunt convins că au făcut-o cu ajutorul PSD și au vrut să rupă partidul. Dar eu cred în colegii mei că vom avea înțelepciune să rămânem uniți și să mergem mai departe. Sunt doar trei sau patru colegi care au cerut acest lucru, în rest nu cred că sunt alte probleme, din ce am discutat cu colegii mei. Eu îl susțin pe domnul Tăriceanu și nu cred că există în acest moment alt lider în ALDE care poate să preia rolul de președinte. Vor doar să facă un congres, nu au nicio soluție”, a afirmat Eugen Pistru.

Dăncilă se îndepărtează de acordul strategic cu SUA, acuză un lider PNL

De asemenea, nici deputatul Ion Tabugan, liderul ALDE Caraș-Severin, nu este de acord cu organizarea unui congres extraordinar în acest moment, afirmând că este nevoie ca lucrurile să se liniștească în interiorul partidului.

„Părerea mea este că trebuie să se liniștească apele în partid, iar astăzi avem o consultare a președinților de filiale. Eu zic că trebuie să se liniștească lucrurile, să treacă alegerile prezidențiale și în viitor, în funcție de ce stabilim astăzi, putem să venim cu un congres și să stabilim o direcție, eventual schimbări la nivelul, așa cum doresc anumiți colegi, schimbări în sensul de alegeri, nu neapărat că vrem să schimbăm pe cineva. S-ar putea să fie tot același, dar este vorba de un vot de încredere. Cu siguranță ALDE Caraș-Severin nu agrează ideea organizării unui congres anul acesta. Avem nevoie de liniște, să ne așezăm, să ne regrupăm și cu siguranță și colegii care au greșit, mai mult sau mai puțin, se vor întoarce în sânul ALDE, că nu suntem noi Dumnezeu să nu putem ierta”, a afirmat Ion Tabugan.

Liderii ALDE au vineri o ședință la sediul partidului, au declarat surse ale formațiunii pentru MEDIAFAX. Întrunirea vine după ce mai multe organizații și-au anunțat intenția sau au solicitat convocarea unui congres, imediat după alegerile prezidențiale.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.