Primăria Municipiului Iaşi a anunţat, marţi, că va deschide primele două centre de vaccinare COVID-19 pentru copii, în cursul zilei de miercuri, 26 ianuarie, notează Agerpres.
Purtătorul de cuvânt al instituţiei, Sebastian Buraga, a declarat că aceste centre de vaccinare sunt amenajate în Cinematograful Victoria, respectiv în Corpul A al Universităţii Tehnice "Gheorghe Asachi" aferent terenului de sport din aleea Prof. Vasile Petrescu.
Amenajarea celor două centre de vaccinare a fost finanţată de municipalitate.
"Începând de săptămâna aceasta, la cele două centre vor putea fi vaccinaţi copiii cu vârste cuprinse între 5 şi 11 ani, cu sau fără programare. Programul centrului de vaccinare de la Cinematograful Victoria va fi zilnic, între orele 8,00 şi 20,00, iar cel al centrului din zona Tudor Vladimirescu zilnic, între orele 14,00 şi 18,00. Programările se fac pe platforma oficială accesând https://vaccinare-covid.gov.ro/platforma-programare/. Prima tranşă de vaccinuri pediatrice a sosit în România astăzi, 25 ianuarie 2022, urmând ca a doua zi acestea să fie distribuite în toate centrele. La Centrul Regional de Depozitare Iaşi vor fi distribuite, în primă fază, 12.000 doze", a mai precizat reprezentantul Primăriei Iaşi.
Se deschid primele două centre din Iași pentru vaccinarea împotriva COVID-19 pentru copii
București
21°C
Articole Similare

569
Operaţiunea de sabotaj a Rusiei în România, dejucată de SRI: Doi ucraineni au fost trimişi în judecată/
569

630
VIDEO Raluca Bădulescu o demolează pe Andreea Bălan: Nici Dumnezeu nu o mai poate ajuta să se îmbrace bine
630

940
Fără lumina sfântă de la Ierusalim? Există acest risc, confirmă Patriarhia: există deja un plan „B
940

2.670
Președinția României, mesaj de ultimă oră în criza combustibililor, după întâlnirea lui Nicușor Dan cu Guvernul și cu industria petrolieră
2.670

1.383
Nicușor Dan a izbucnit de Ziua Romilor, dar are planuri cu etnia: "Este nevoie de un efort comun! mai sunt multe de făcut"
1.383

673
Frații Tate scapă de restricții după patru ani. Decizia judecătorilor în unul dintre cele două dosarele din România
673

1.804
FOTO "Bijuteriile pe patru roți" ale unor străini certați cu legea au fost trase pe dreapta de polițiștii români: Schema prin care au păcălit statul
1.804

3.442
Bătaie cu macete, cuțite și bâte, în Sectorul 5: Zece persoane au fost arestate
3.442

37
Suprafața afectată de incendiile din Delta Dunării s-a triplat în ultimul deceniu: peste 19.000 de hectare afectate
37

7.896
VIDEO Document ascuns aproape 80 de ani: Previziunile Sfintei Matrona despre Paștele din 2026 - 'sfârșitul unei ere, ultima sărbătoare a lumii vechi'
7.896

1.540
Tragedie cumplită în Pitești: un copil a căzut de la etajul patru și nu a mai putut fi salvat
1.540

58
Vântul face ravagii în Botoșani: Un copac şi doi stâlpi de electricitate au căzut pe carosabil
58

34
Lucrările la Stația de Tratare a Apei din Curtea de Argeș avansează. Termenul de finalizare: 15 iulie
34
















Comentează