'În 2007-2008 prevalenţa fumatului era de 33-35%, în funcţie de sexe, în România. Ultimul studiu făcut în 2011 arată că 27% dintre români fumează, ceea ce înseamnă aproximativ o treime din populaţie. Sunt cifre care merg în jos, nu merg cu viteza cu care ne-am dori, acest lucru fiind generat de foarte multe probleme legate de legislaţie. Legislaţia românească este o copie palidă a unei legislaţii învechite spaniole, cu foarte multe goluri în ceea ce priveşte existenţa spaţiilor publice pentru fumat şi, mai ales, nu este implementată şi controlată. În legislaţie ar trebui corectate următoarele elemente: în primul rând, într-adevăr toate spaţiile publice trebuie să fie fără fumat, pentru că fumătorul pasiv nu este protejat prin lege. În al doilea rând, trebuie ca aceste puncte de vânzare să fie la distanţă mare de şcoli, iarăşi un lucru care nu este respectat', a arătat preşedintele SRP.
Dr. Mihălţan a arătat că, de asemenea, restaurantele, barurile şi pub-urile ar trebui să fie locuri fără fumat, aşa cum se întâmplă în multe ţări din Uniunea Europeană. Preşedintele Societăţii Române de Pneumologie a arătat că la nivel european pe aşa-zisa scală a tabagismului există şapte ţări europene poziţionate în vârf, întrucât prin legislaţie protejează fumătorul pasiv, iar pe aceasta România se situează abia pe locul 19.
'Protejarea fumătorului pasiv la noi nu se realizează. În primul rând, legislaţia nu este corectată - discuţia a fost legată de noile directive europene şi Societatea Română de Pneumologie a făcut un memoriu primului ministru, ex-ministrului Sănătăţii, atrăgând atenţia că legislaţia trebuie corectată şi România trebuie să susţină noile directive europene. Ceea ce s-a întâmplat ulterior, am fost între cele patru state care s-au opus acestei noi directive şi de aceea în Tobacco Scale am coborât de pe poziţia 16 pe 19. Deci suntem într-un regres legislativ al modului de susţinere a legislaţiei şi de creare a cadrului educaţional pentru ca cei 73% dintre nefumători să nu fie îmbolnăviţi', a subliniat doctorul Mihălţan.
Preşedintele SRP a spus că răspunsul de la Ministerul Sănătăţii întârzie, însă specialiştii rămân optimişti că acest lucru se va realiza, deoarece 'fără o legislaţie corectă, fără o taxare corectă legată de tutun, fără o introducere şi o susţinere permanentă a unui program stop fumat, cu fonduri permanente, nu cu rupturi, şi fără o verificare modului de aplicare a legislaţiei actuale, nu se poate implementa nimic din controlul tabagismului'.
Profesorul doctor Florin Mihălţan a arătat, de asemenea, că există foarte puţine proiecte pe zona educaţională, pe creşterea nivelului educaţional la nivel de populaţie şi la nivel de indivizi implicaţi în training şi că în acest context proiectul care se implementează la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, împotriva fumatului, are această "misiune sacră" de a creşte nivelul educativ al celor care activează în universităţi.
'Proiectul (finanţat de Colegiul Universitar Davidson din SUA, n.r.) este binevenit pentru că într-adevăr aceste universităţi, mai ales cele medicale, ar trebuie să fie fără fumat, încă nu este nici bine implementată legea şi nici supravegheată', a subliniat dr. Florin Mihălţan.
Preşedintele SRP a participat, miercuri, la Târgu Mureş, la întrunirea echipei de experţi pentru conceperea şi implementarea intervenţiilor pentru reducerea morbidităţii şi mortalităţii asociate fumatului, pe baza proiectului comun privind formarea capacităţii locale de cercetare în domeniul fumatului, demarat de Colegiul Universitar Davidson din SUA şi Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş.
Se impune modificarea legislaţiei, fumătorul pasiv nu este protejat prin lege
Explorează subiectul
Articole Similare

33
Preşedinte CNAS: Adevărata reformă din sănătate nu este “spargerea monopolului CNAS”, ci autonomia reală a asigurărilor de sănătate şi cheltuirea corectă a banilor pentru pacienţi - Nu contează ce doresc pacienţii, ci ce doreşte Ministerul Sănătăţii.
33

68
Afectează alimentaţia vegetariană creşterea la copii? Ce spun datele ştiinţifice
68

153
Când dorința scade, cresc rețetele pentru testosteron
153

96
Performanță medicală la IUBCvT: Al treilea transplant de inimă din 2026, realizat într-un interval record
96

101
Excesul de fier poate fi la fel de periculos ca deficitul: Ce este hemocromatoza și cum afectează organele
101

116
Numărul cazurilor de cancer creşte în UE, cu impact social şi economic tot mai mare
116

1.970
De ce avem senzația că timpul zboară? Explicația științifică din spatele acestui fenomen
1.970

67
Ministrul Sănătăţii alocă peste 10 milioane de lei pentru un spital din Timiş dedicat copiilor şi tinerilor cu diabet zaharat, hemofilie şi alte afecţiuni
67

64
Societatea Română de Diabet şi Societatea Naţională de Oncologie Medicală au semnat un protocol de colaborare
64

34
Ministrul Sănătății, în vizită la o unitate pentru recuperare medicală din Timiș: 'Lupta nu se încheie la externare'
34

7.555
Cazurile de cancer explodează în Uniunea Europeană: Cel puțin una dintre cauze este controversată
7.555

1.751
SANITAS pregătește o grevă de proporții cu blocaje în spitale, din cauza lui Ilie Bolojan: Așa menținem presiunea până obținem ce vrem
1.751

6.803
Show medical - politic! Rogobete s-a enervat pe orgoliile medicilor din Timișoara: Trebuie să înceteze! Simonis: Nu vreau să îi aricim. Săndesc: Sunt de acord!
6.803

















Comentează