'Sigur o să-mi dau demisia din poziţia de vicepreşedinte, pentru că este un gest firesc. La viitorul congres nu m-am hotărât să candidez sau nu, dar, dacă voi candida şi voi fi ales, înseamnă că au apreciat colegii munca pe care am făcut-o în această campanie, dacă nu voi fi ales înseamnă că munca mea nu a fost fezabilă', a spus Petrache.
Marian Petrache a anunțat și numărul de voturi necesar pentru ca PNL să-și atingă obiectivul: 1.200.000
”Chiar dacă a fost o campanie a minciunilor și a diversiunilor după această campanie PNL va ieși mai întărit ca niciodată. Și în mod categoric ne vom atinge ținta minimală pe care ne-am propus-o, adică 20%. Avem strategia făcută pentru ziua votului pentru fiecare regiune împarte astfel încât să avem un minim de un milion de voturi, noi sperăm să ajungem la 1.200.000, care ne va permite să ajungem la acel minimal de 20%. Toată campania s-a desfășurat în jurul acestei cifre, motiv pentru care am fost supuși unor presiuni foarte mari, a fost o presiune legată de toate acestă campanie a sondajelor de opinie”, a explicat coordonatorul de campanie el PNL.
Comentează