Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Se joacă la RUPERE în meciul dintre Iran și SUA: presiune URIAȘĂ asupra Uniunii Europene

iran sua

Iranul a criticat marţi avertismentul SUA referitor la introducerea unor sancţiuni drastice împotriva Teheranului şi a cerut puterilor europene să intensifice eforturile şi să salveze acordul nuclear, dar Germania a semnalat că nu poate face prea multe pentru a compensa influenţa economică a Washingtonului, relatează Reuters.

Citește și: Dezvăluiri BOMBĂ - Mircea Negulescu cutremură DNA: Denunț împotriva Laurei Codruța Kovesi / SURSE

Oficiali militari şi politici din Iran au dat declaraţii sfidătoare, la o zi după ce Washingtonul a avertizat că va impune cele mai aspre sancţiuni din istorie, dacă Iranul nu va face o serie de schimbări majore.

La două săptămâni după ce preşedintele Donald Trump a anunţat retragerea din acordul nuclear, administraţia sa a cerut Iranului să renunţe la programul nuclear şi să se retragă din Siria, între alte solicitări, împingând mai mult Washingtonul şi Teheranul pe calea confruntării.

”Poporul iranian trebuie să rămână unit şi va o lovitură puternică în gura secretarului de stat american şi oricăror susţinători ai acestuia”, a declarat Ismail Kowsari, ofiţer de rang înalt în Gărzile Revoluţionare ale Iranului, a relatat Agenţia de presă a muncitorilor din Iran.

Acordul nuclear din 2015, încheiat de SUA, Franţa, Germania, Marea Britanie, Rusia, China şi Iran, a ridicat sancţiunile impuse Iranului în schimbul limitării de către Teheran a programului atomic.

Trump a afirmat că este cel mai prost acord negociat vreodată, dar puterile europene îl consideră cea mai bună şansă de a opri dezvoltarea de către Iran a bombei nucleare.

După retragerea lui Trump, ceilalţi semnatari au spus că vor încerca să salveze acordul şi să menţină comerţul cu petrol iranian şi investiţiile.

Companiile europene au spus însă că sunt îngrijorate că vor fi afectate de noile sancţiuni americane, având în vedere amploarea influenţei globale a Washingtonului, iar unele dintre ele au început deja să se retragă.

Şeful comisiei Externe şi de Securitate Naţională din Parlament, Alaeddin Borujerdi, a spus că singura cale pentru salvarea acordului nuclear va fi ca semnatarii europeni să ia poziţie în faţa Statelor Unite.

Ministrul german de Externe Heiko Maas a declarat luni, în Argentina, că va călători de acolo la Washington pentru a discuta despre acordul nuclear cu secretarul de Stat Mike Pompeo, dar nu a menţionat data.

Ministrul german al Economiei, Peter Altmaier, a declarat unei publicaţii că guvernul de la Berlin va ajuta companiile care au afaceri în iran, acolo unde va putea, dar că nu va putea să le protejeze în totalitate de decizia SUA de a se retrage din acordul nuclear şi a reimpune sancţiuni.

Întrebat cum va putea guvernul german să asisten firmele germane îngrjorate de urmările deciziei americane, Peter Altmaier a declarat ziarului Passauer Neue Presse că Berlinul le va ajuta să evalueze situaţia, solicitând în acelaşi timp SUA să acorde derogări şi prelungiri ale termenelor limită.

”Le vom ajuta acolo unde vom putea, dar nu vom putea evita în totalitate consecinţele acestei retrageri unilaterale”, a spus el.

Ministrul de Externe din Luxemburg, Jean Asselborn, a spus la rândul său că există limite pentru capacitatea UE de a convinge companiile mari să rămână în Iran, în perspectiva sancţiunilor americane.

”Ştim că sunt puţine companii europene mari care să nu aibă afaceri cu Statele Unite. Presiunile asupra companiilor europene din partea SUA sunt destul de mari”, a declarat Asselborn la Bruxelles.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a recunoscut săptămâna trecută dilema cu care se confruntă companiile, care trebuie să aleagă între a face afaceri cu Statele Unite, cea mai mare economie din lume, şi amenzile mari în eventualitatea comerţului cu Iranul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.