Se poate - Nici 10 zile pentru evaluarea pagubelor din 7000 de gospodării în zonele lovite de inundații

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 02-10-2024

Actualizat: 02-10-2024

Article thumbnail

Sursă foto: nicolae ciuca X

Cu ocazia inundațiilor din județul Galați, Inspectoratul de Stat în Construcții a fost solicitat să verifice și să centralizeze pagubele produse de ploile torențiale, atât la nivelul infrastructurii rutiere, cât și al locuințelor. Astfel, Instituția anunță că a finalizat procedurile de constatare și evaluare a daunelor provocate de fenomenele hidrometerologice periculoase. Într-un comunicat remis presei, ISC transmite că un număr total de 84 de inspectori în construcții din întreaga țară au fost mobilizați de urgență pentru asigurarea rapidității realizării activităților specifice.

Conform informării oficiale, „până la data de 26.09.2024, au fost finalizate următoarele categorii de proceduri:

1.Activitatea de constatare şi evaluare drumuri – încheiată în data de 20.09.2024 prin efortul celor 8 comisii de evaluare constituite

-     4 drumuri naţionale;

-     19 drumuri judeţene;

-     43 poduri;

-     drumuri locale din 33 de comune.

2.Activitatea de evaluare și reevaluare a imobilelor imobile – încheiată în data de 26.09.2024

-     Din totalul de 6.952 de gospodării afectate, numărul caselor şi anexelor necesar a fi evaluate a fost de 4.316;

-     În urma contestaţiilor depuse de cetăţeni, au fost reevaluate un număr de 389 de imobile.”

În final, conducerea ISC transmite un mesaj inedit pentru o instituție publică: „Întreaga echipă a Inspectoratului de Stat în Construcții mulțumește tuturor partenerilor instituționali care au contribuit la această mobilizare fără precedent și rămâne angajată în asigurarea eforturilor necesare pentru a-și îndeplini, cu profesionalism și devotament, misiunea dedicată siguranței cetățenilor României.”

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri