Se pregăteşte o nouă lege a familiei. Bani pentru nou-născuţi

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 01-06-2015

Actualizat: 01-06-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Preşedintele Partidului Conservator (PC), Daniel Constantin, a anunţat luni că a lansat în dezbatere o lege a familiei şi îi invită pe toţi cei care sunt interesaţi de acest subiect să îşi spună punctul de vedere.

"Cred că sunt multe facilităţi pe care le au familiile în România, fie că vorbim de părinţi, fie că vorbim de copii, fie că vorbim de natalitate, fie că vorbim de şomaj, fie că vorbim de vârsta a doua sau vârsta a treia - toate aceste facilităţi cred că trebuie cuprinse într-o singură lege, astfel încât să fie mult mai la îndemâna celor care vor să se intereseze cât de mult sprijină statul acest concept - o lege a familiei pe care o lansăm astăzi în dezbatere şi invităm pe toţi cei care sunt preocupaţi să ne spună punctul de vedere, ce putem face ca stat mai mult pentru a sprijini conceptul de familie", a spus Constantin, cu ocazia unei acţiuni a PC în parcul Herăstrău, cu ocazia Zilei Copilului.

El a adăugat este posibilă şi reintroducerea unei alocaţii pentru nou-născuţi, dar, înainte de a vorbi despre un cuantum al acesteia, trebuie văzut de cât sprijin are nevoie o familie pentru a avea un copil.

"Noi considerăm că a sosit momentul să lansăm o dezbatere publică despre ceea ce înseamnă familia în România, cât de mult este sprijinită familia - şi în acest sens colegii mei au lansat deja un proiect de lege -, cât de mult sprijinim noi ca stat familia în ţara noastră", a arătat Daniel Constantin, potrivit Agerpres.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri