Se aprinde lumea arabă: ample manifestații pro-Gaza se pregătesc în Irak, Liban, Tunisia, Iordania

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 13-10-2023

Actualizat: 13-10-2023

Article thumbnail

Sursă foto: ytimg.com

Mii de irakieni se adună la Bagdad în sprijinul palestinienilor din Gaza. „Acest miting are scopul de a condamna ceea ce se întâmplă în Palestina ocupată, vărsarea de sânge și încălcarea drepturilor”, a declarat Abu Kayan, unul dintre organizatori, pentru agenția de presă AFP.

Este doar unul dintre câteva mitinguri planificate astăzi în Orientul Mijlociu, după ce personalități de rang înalt ale Hamas și Hezbollah au cerut oamenilor să protesteze după rugăciunile de vineri.

Fostul lider al Hamas, Khaled Meshaal, a îndemnat ieri oamenii să „meargă în piețe și în spații deschise din lumea arabă și islamică” pentru a se manifesta.

Mai multe astfel de adunări sunt așteptate astăzi în Liban, Tunisia și Iordania. În Iran oamenii au ieșit cu miile pe străzi pentru a sărbători mai întâi faptul că Israel a fost atacat, după care au ieșit să protesteze față de atacul „sioniștilor” asupra țintelor Hamas din Gaza.

Forțele de securitate sunt, de asemenea, pregătite pentru tulburări de la moscheea al-Aqsa din Ierusalimul de Est ocupat.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri