DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Se schimbă legea: Șeful AEP cere reducerea numărului de semnături pentru orice fel de alegeri

dosar semnaturi

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Constantin-Florin Mituleţu-Buică, susţine reducerea numărului de semnături necesare la depunerea candidaturilor la toate tipurile de alegeri, acesta arătând că pentru scrutinul prezidenţial ar fi suficient un număr de semnături de susţinere de doar 10 la sută din cât prevede legea în prezent.

”Propunerea este ca pentru viitor să schimbăm aceste reguli cu listele de susţinători (...) Trebuie găsite soluţii ca în alte state, cu altă experienţă democratică decât noi, şi să nu mai punem un candidat în ipostaza în care se trezeşte că a luat de bună credinţă ce i-au prezentat nişte oameni care-l ajută, care l-au susţinut să strângă aceste semnături, şi uitaţi-vă, ajunge să constate pe propria piele că ce a prezentat reprezintă un posibil fals şi o posibilă infracţiune. Cum există state în care sunt liste de susţinători, se numesc iniţiative civice, vin cu o susţinere de iniţiativă într-un număr mai restrâns, câteva mii de astfel de semnături, dar se prezintă cu această susţinere la sediul partidului şi paridul le are pe toate şi le depune original la depunerea candidaturilor, am fost în misiuni de observare a alegerilor şi am constatat că astfel de lucruri funcţionează”, a afirmat preşedintele AEP miercuri seară, la Realitatea TV.

Citește și: Sorina Matei detonează cazul fetiței de 11 ani, ucise de pedofilul olandez! ‘Soția sa este comisar-șef la IPJ Dâmbovița’

Acesta a precizat că ”la toate tipurile de alegeri trebuiesc eliminate aceste liste de susţinători”.

Preşedintele AEP a declarat că în opinia sa la alegerile prezidenţiale a fi suficiente liste cu 20.000 de semnături de susţinere.

Citește și: Alexandru Cumpănașu a explodat: Sunt cel mai atacat, intimidat, șantajat și blocat om din România

„Eu cred că zece la sută din cât este acum ar fi suficient astfel încât să ne asigurăm că toţi candidaţii care vor să intre în competiţia electorală să fie pe bune. Cred eu că nu va fi o inflaţie (de candidaţi – n.r.)”, a menţionat acesta.

În ceeea ce priveşte numărul candidaţilor la alegerile prezidenţiale din acest an, Mituleţu-Buică a spus că „cel mai probabil vor fi 17”.

Citește și: USR, proiect pentru Diaspora! Se cere scutirea de la plata impozitului pe venit pentru românii din străinătate

Mituleţu-Buică a dat, de asemenea, exemplul alegerilor locale, unde este nevoie de semnături care să totalizeze 1% din numărul locuitorilor cu drept de vot sau cel puţin o sută de semnături, acesta arătând că sunt localităţi izolate, cu doar 50 de locuitori, în cazul cărora AEP a trebuit să „dea interpretare la Biroul Electoral Central” pentru ca dosarele pentru alegerile locale să poată fi depuse.

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente a arătat, de asemenea, că funcţionarii AEP au identificat liste de semnături de susţinere pe care scria, pe verticală, din literele care formau CNP-urile susţinătorilor, mesajul „Blestemată ziua în care m-am apucat sa strâng aceste semnături”.

Citește și: Alexandru Cumpănașu a răbufnit! Declarație cu privire la studiile sale

„Cel care a încercat să facă asta, sau să-i facă candidatului asta...întotdeuna îţi baţi joc de tine”, a opinat preşedintele AEP cu privire la această situaţie.

BEC a validat 14 candidaturi pentru alegerile prezidenţiale şi a respins trei.

Citește și: Cerere fără precedent din partea Gabrielei Firea! Ce vrea, de fapt, primarul Capitalei de la Guvern

În plus, BEC a transmis că va sesiza organele de urmările penală, întrucât au fost identificate similitudini la multe dintre semnăturile de susţinere prezentate de opt dintre candidaţi.

Este vorba despre candidaturile depuse de Viorel Cataramă - Partidul Dreapta Liberală, Miron Cozma - candidat independent, Maria Minea - Partidul Românilor Patrioţi de Pretutindeni, Cătălin Sorin Ivan - Partidul Alternativa Pentru Demnitate Naţională, Sebastian Constantin Popescu - Partidul Noua Românie, Alexandru Cumpănaşu - candidat independent, Ninel Peia - Partidul Neamul Românesc, Bobby George Marius Păunescu - candidat independent.

Citește și: Vizită de lux în SUA! Klaus Iohannis este cazat la un hotel de lux .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.