Viceprimarul Capitalei Stelian Bujduveanu anunţă că în Bucureşti se va circula mai rapid, din luna aprilie, ca urmare a implementării unor soluţii de trafic.
"Ce am lucrat anul trecut aplicăm acum: avem soluţii de trafic pentru şapte zone importante din Capitală. Se introduc sensuri unice pentru traficul rutier, se creează bandă unică pentru transportul în comun, se creează locuri de parcare şi piste de biciclete. În total: peste 30 km de şosele, străzi, bulevarde pe care se va circula mai rapid", a scris viceprimarul pe Facebook.
El a menţionat că toate soluţiile de trafic vor fi publicate pe site-ul Primăriei Capitalei din această săptămână.
Prima zonă pentru care s-au definitivat soluţiile de trafic este Calea Floreasca - Radu Beller şi Dorobanţi, pentru care au fost propuse următoarele soluţii:
1) Calea Floreasca - arteră cu 4 benzi de circulaţie.
- Aici se introduce sens unic de circulaţie pentru traficul rutier, pe două benzi (sens şos. Ştefan cel Mare - Calea Floreasca până la intersecţia cu strada Ceaikovski);
- Benzile de circulaţie de pe margine vor fi transformate în bandă unică de circulaţie pentru transport public. O bandă pe sensul şos. Ştefan cel Mare - strada Ceaikovski, iar cealaltă pentru circulaţia din sens invers;
2) Radu Beller - arteră cu 4 benzi de circulaţie
- Aici se creează sens unic de circulaţie pe tronsonul dintre strada Mircea Eliade şi Calea Dorobanţi;
- Vor fi alocate două benzi de circulaţie traficului rutier (sens Mircea Eliade către Piaţa Dorobanţi);
- Benzile de pe marginea drumului vor fi transformate în bandă unică pentru transportul public, fiind alocată câte una pentru ambele sensuri de circulaţie ale tronsonului Mircea Eliade - Piaţa Dorobanţi;
3) Calea Dorobanţi - 6 benzi de circulaţie
- Aici, pe sensul de circulaţie dintre Piaţa Dorobanţi către şos. Ştefan cel Mare se vor crea 4 benzi de circulaţie - 3 pentru traficul rutier, 1 pentru transportul public;
- Pe sensul invers vor fi două benzi de circulaţie - 1 pentru traficul rutier şi 1 alocată exclusiv pentru transportul public;
- Pentru zona Calea Floreasca - Radu Beller - Dorobanţi sunt prevăzute şi locuri de parcare.
"Practic, dacă vii din centru, pe strada Polonă vei avea culoar de sens unic până la intersecţia Calea Floreasca cu strada Ceaikovski şi Mircea Eliade. De asemenea, dacă vii dinspre zona de Nord către centru, tronsonul Mircea Eliade - Radu Beller - Piaţa Dorobanţi - Calea Dorobanţi - Piaţa Romană se transformă într-un culoar rapid de trafic", a precizat Bujduveanu.
El a adăugat că Primăria propune soluţii pentru alte şapte zone din Bucureşti:
- Calea 13 Septembrie - modificări geometrice ale intersecţiei Căii 13 Septembrie cu bulevardul Tudor Vladimirescu şi şoseaua Panduri, în scopul creşterii capacităţii de trafic general şi a îmbunătăţirii condiţiilor de circulaţie a transportului public de suprafaţă;
- Şoseaua Antiaeriană - modificări geometrice ale intersecţiei Drumului Sării cu Calea 13 Septembrie şi Şoseaua Antiaeriană, în scopul creşterii capacităţii de trafic general şi a îmbunătăţirii condiţiilor de circulaţie a transportului public de suprafaţă;
- Drumul Taberei - sistem de sensuri unice, cu reconfigurarea intersecţiilor, în perimetrul străzilor Locotenent Găină, Drumul Sării şi Drumul Taberei, în scopul creşterii capacităţii de trafic general şi al îmbunătăţirii condiţiilor de circulaţie a transportului public de suprafaţă;
- Dorobanţi - modificări geometrice şi de alocare a benzilor de circulaţie pe unele tronsoane ale Căii Dorobanţi, în scopul creşterii capacităţii de trafic general şi creării de benzi dedicate transportului public de suprafaţă;
- Calea Floreasca - sistem de sensuri unice, cu circulaţia în sens opus, exclusiv a transportului public, pe Calea Floreasca (între şos. Ştefan cel Mare şi strada George Călinescu) şi strada Radu Beller (între strada Av. Popa Marin şi Piaţa Dorobanţi);
- Aviatorilor - benzi dedicate transportului public de suprafaţă pe unele tronsoane ale şoselei Kiseleff şi ale bulevardului Aviatorilor, în scopul îmbunătăţirii condiţiilor de circulaţie a transportului public de suprafaţă;
- Pantelimon - cu extindere la 4 benzi de circulaţie şi creare de bandă unică pentru transportul public.
Conform viceprimarului, alte soluţii de trafic vor fi implementate în zona centrală şi în nord:
* Benzi dedicate transportului public de suprafaţă sau separarea fizică prin bolarzi flexibili a benzii 1 de circulaţie pe arterele:
- bd. G-ral Gh. Magheru;
- bd. C. Coposu, între strada Sf. Vineri şi piaţa Unirii;
- bd. Dacia, între Calea Victoriei şi Calea Griviţei;
- Calea Griviţei, între str. Semicercului şi bd. Dacia;
- bd. Ion Mihalache, între bd. Banu Manta şi Piaţa Victoriei.
* Modificări geometrice ale unor tronsoane ale şoselei Pipera, în scopul îmbunătăţirii condiţiilor de circulaţie a transportului public de suprafaţă.
Se schimbă traficul în București: Viceprimarul PNL anunță sensuri unice pe mai multe bulevarde și alte modificări
Explorează subiectul
Articole Similare

989
Lovitură pentru DNA! Sebastian Ghiță mai scapă de un dosar - Decizia este definitivă
989

20
Accident în municipiul Buzău: Un pieton a fost lovit de o mașină
20

32
Cel mai mare proiect de alimentare cu apă şi canalizare din Hunedoara, finanțat prin credit BERD
32

3.154
Scenă cutremurătoare la o școală din Constanța: Un elev de opt ani ar fi fost muşcat de organul genital
3.154

37
AJOFM Olt: Peste 600 beneficiari înregistraţi să apeleze la lucrători casnici pentru activităţile din gospodărie
37

2.038
Lovitură de teatru în justiție: Ordin controversat al Ministerului Transporturilor, oprit de fostul șef ANR
2.038

49
Un bărbat a fost prins sub un mal de pământ în Argeș: Venise să îi viziteze pe muncitori
49

2.832
Se schimbă legea pentru angajații care muncesc de noapte: Angajații vor decide singuri dacă primesc mai mulți bani
2.832

40
'Cetăţenii din Republica Moldova şi-au dovedit identitatea europeană' - Mesajul rectorului UAIC, la deschiderea noului an universitar
40

22
ISU Giurgiu, prezent la Ziua Cooperării Interreg
22

899
Lovitură de teatru! Andrew Tate scapă de urmărirea penală în Marea Britanie: 'Probele sunt insuficiente'
899

51
Poliţiştii vasluieni au dat amenzi de 25.000 de lei în urma controalelor la unități de învățământ din Bârlad
51

53
Un bărbat a murit după ce s-a răsturnat cu maşina în localitatea Borşa
53
Comentează