DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Se taie în carne vie la Aeroporturi: 800 de angajați intră în șomaj tehnic

Aeroport Baneasa

Consiliul de Administrație al Companiei Naționale Aeroporturi București S.A. (CNAB) a aprobat, în ședința din 22 iunie, implementarea măsurii șomajului tehnic începând cu data de 1 iulie 2021, pentru o perioadă de 2 luni, anunță compania.

Decizia a fost luată având în vedere situația financiară a CNAB și rezultatele pe primele 5 luni ale anului 2021, informează Mediafax.

800 de angajați, din totalul de 1.370 activi, vor intra pe rând în șomaj tehnic, cei mai mulți dintre ei pentru o perioadă de patru săptămâni iar o parte pentru două săptămâni.

Măsura șomajului tehnic va fi implementată astfel încât impactul asupra pasagerilor să fie nesemnificativ.

În prezent, traficul aerian de pasageri, deși în creștere, se situează la 40% față de nivelul din 2019.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.