Se vrea sânge în PNL: liberalii cer demiterea unui prefect susținut chiar de ei

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 23-03-2014

Actualizat: 23-03-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

 

Voicu a afirmat că Deca le-ar fi sugerat membrilor PNL că o colaborare cu PSD şi o conducere a PNL Dolj apropiată de PSD ar fi benefică pe plan local. ”Cer public demiterea prefectului de Dolj pentru ingerinţe grave în activitatea politică a unui partid. Sunt consilieri locali ai PNL care au fost sunaţi de prefect şi li s-a cerut să nu vină la această şedinţă. Li s-a sugerat de către prefect că este bine să avem aici o conducere (conducere la PNL Dolj, n.red.) care colaborează cu PSD-ul, care o fi aia sper că nu ştiu, ca să fie bine aşa, pe plan local”, a spus Mihai Voicu.


Preşedintele PNL Dolj a mai afirmat că prefectul Marius Deca le-a solicitat personal mai multor consilieri locali să nu se prezinte la şedinţa Delegaţiei Permanente Teritoriale a PNL Dolj la care a participat şi preşedintele Crin Antonescu.

Deputatul liberal de Dolj Cosmin Enea, vicepreşedinte al filialei judeţene, a anunţat, în urmă cu patru zile, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PSD Dolj, că a demisionat din PNL şi s-a înscris în PSD. Alături de Enea s-a înscris în PSD şi consilierul judeţean Florin Stancu, iar 12 primari şi un viceprimar PNL din Dolj, precum şi alţi cinci consilieri judeţeni au declarat că susţin în continuare proiectul USL la nivelul judeţului Dolj, motiv pentru care se vor alătura PSD.

Mai mulţi membri PNL care au anunţat că vor susţine PSD au fost prezenţi, duminică, la întâlnirea cu Crin Antonescu.
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri