Pilotul german Sebastian Vettel a declarat că pandemia de coronavirus a amânat discuţiile legate de prelungirea contractului său cu echipa Ferrari, dar consideră că părţile pot ajunge la o înţelegere înaintea debutului sezonului de Formula 1, relatează dpa, potrivit Agerpres.
''Depinde de când vom avea prima cursă'', a declarat Vettel, joi, într-o conferinţă de presă pe internet.
''Există o şansă mare să luăm o decizie înainte de prima cursă, deoarece în acest moment se pare că nu vor fi curse până în iunie sau chiar iulie'', a precizat Vettel (32 ani).
Cvarduplul campion mondial cu Red Bull nu a reuşit să cucerească niciun titlu în cinci sezoane la Ferrari.
Citește și: Ludovic Orban a luat foc! Șefii din Poliție i-au nesocotit ordinele
În ciuda faptului că monegascul Charles Leclerc, care are contract până în 2024, s-a dovedit a fi un potenţial candidat la titlul mondial, Ferrari îşi doreşte să-l păstreze pe Vettel şi după încheierea actualei înţelegeri, care este valabilă până la finalul acestui an.
Vettel a afirmat că nu ştie pe ce durată va fi noul contract: ''În mod normal contractele pe care le-am avut au fost pe trei ani. Ştiu că sunt unul dintre cei mai experimentaţi piloţi din Formula 1, dar nu sunt cel mai bătrân şi nu cred că există o limită de vârstă în această privinţă''.
Primele nouă curse ale sezonului de Formula 1 au fost anulate sau amânate din cauza pandemiei, dar organizatorii speră să înceapă stagiunea pe 5 iulie, cu Marele Premiu al Austriei. Soarta Marelui Premiu al Franţei, programat între 26 şi 28 iunie, este incertă, iar Marele Premiu 1 al Belgiei nu va avea loc la data prevăzută, 30 august, după decizia guvernului belgian de a interzice evenimentele cu public până la sfârşitul lunii august.
Comentează