`Secret Нitler` și riscurile greșelilor liberalilor în lumea reală: `Soarta democrației nu este în mâinile alegătorilor`

`Secret Нitler` și riscurile greșelilor liberalilor în lumea reală: `Soarta democrației nu este în mâinile alegătorilor`

„Este mai distractiv să fii fascist”, a zis fiul meu, în vârstă de 14 ani, iubitor de libertate, după ce și-a petrecut o mare parte a verii jucând cu prietenii lui “Secret Hitler”, un joc de societate ce a apărut în 2016, anul lui Trump, relatează Dnevnik citat de Rador.

În acest joc extrem de popular, participanții se împart aleatoriu în două echipe: în liberali, care formează majoritatea, și în fasciști. La început, fasciștii se descoperă reciproc (numai Hitler nu știe cine sunt colegii săi fasciști), în timp ce liberalii habar nu au cine este liberal sau fascist. Echipa fasciștilor câștigă dacă adoptă șase politici fasciste sau îl alege pe Hitler drept cancelar; echipa liberală câștigă dacă reușește să impună cinci politici liberale sau să-l omoare pe Hitler. În centrul jocului se află dilema cooperării. Dacă liberalii învață să aibă încredere unii în alții, ei vor avea întotdeauna majoritatea pentru a câștiga. Dar să ai încredere nu este ușor, pentru că fasciștii spun ce e nevoie pentru a fi recunoscuți ca liberali și pentru că, pe parcursul jocului, uneori, liberalul nu are de ales decât să susțină politica fascistă.

Soarta democrației nu este în mâinile alegătorilor

În “Secret Hitler”, soarta democrației nu este în mâinile alegătorilor, ea depinde de talentul elitelor liberale de a avea încredere în prietenii lor și de a descoperi conspirațiile. Întrebarea pe care o pune jocul este evidentă - nu este oare așa și în viața reală?

În cartea sa recent publicată „Democracy Erodes From the Top”, celebrul politolog american Larry Bartels respinge empiric ideea general acceptată că tsunamiul populismului mătură democrațiile europene. Acesta arată că sprijinul public pentru politicile și ideile de extremă dreaptă nu s-a schimbat semnificativ în ultimii 20 de ani, precum și că nu există nicio dovadă că opinia publică s-a mutat către dreapta. Democrația, insistă Bartels, este slăbită de sus, iar motivul pentru ascensiunea extremei drepte se datorează politicilor de coaliție eșuate sau schimbărilor instituționale.

Prim-ministrul italian Giorgia Meloni ar fi probabil de acord cu asta.

Majoritatea impresionantă, câștigată de coaliția de dreapta în Italia la alegerile din septembrie anul trecut, nu a fost rezultatul unei schimbări dramatice în preferințele alegătorilor, ci a incapacității spectaculoase a liderilor stângii italiene de a coopera și de a avea încredere unii în alții. Cazul din Polonia nu este diferit. Alegerile sunt mai degrabă pierdute de partidele principale, decât câștigate de extremiști. Adesea, oamenii pot da dovadă de toleranță față de un regim autoritar, dar nu ar vota pentru el, dacă ar avea de ales.

Ultimele alegeri din Europa îi dau lui Bartels dreptate: „Democrații” suedezi de extremă dreaptă nu au reușit să câștige alegerile din țara lor, iar în Spania partidul Vox a avut rezultate mult mai proaste decât au estimat sociologii. În Bulgaria mea natală, partidul naționalist Renașterea poate că a provocat liberalilor nenumărate nopți nedormite, dar rezultatele sale electorale reale au fost întotdeauna mult mai modeste decât se tem oponenții săi.

Atât cercetătorul din domeniul științelor sociale Bartels, cât și creatorii jocului “Secret Hitler” împărtășesc opinia că cea mai mare provocare cu care se confruntă principalele partide nu este înclinația societății spre fascism, ci gradul de „confuzie liberală” – și judecata greșită care rezultă din asta. Această întrebare nu ar trebui să vă pună probleme: judecata corectă nu este același lucru cu respectarea unor principii sănătoase.

Jocul sugerează, de asemenea, că noul Hitler poate fi foarte diferit de cel istoric.

În timp ce istoria ne învață că Hitler a fost un revoluționar furios, îmbătat de putere, jocul de societate sugerează că noul dictator poate fi persoana cea mai dispusă să susțină politicile liberale (pentru că are nevoie de voturile liberalilor pentru a fi ales cancelar). S-ar putea să nu știm cine s-ar putea dovedi a fi fascist până când nu ajunge la putere.

În lunile următoare, Europa se va confrunta cu mai multe alegeri importante.

La 30 septembrie, slovacii merg la vot, și există o posibilitate reală ca politica țării să se îndrepte într-o direcție liberală, urmând exemplul premierului ungar Viktor Orbán. În octombrie vor avea loc alegeri în Polonia, care se pot dovedi a fi fatidice pentru viitorul Europei. Partidul de guvernământ „Lege și Justiție” nu ascunde că vede în potențialul său al treilea mandat o oportunitate de a „încheia” sistemul. Acesta vrea să aibă control asupra instanțelor, presei și altor instituții independente, ceea ce va face imposibil ca opoziția să concureze cu autoritățile.

Când l-am întrebat pe fiul meu de ce este mai distractiv să fii fascist, el mi-a răspuns fără ezitare: pentru că ei joacă ca echipă, în timp ce liberalii sunt proprii dușmani și sunt paralizați de suspiciune și neîncredere. Și are dreptate: nu este distractiv să nu știi cine sunt aliații tăi. Totuși, exemplul Ungariei arată că dacă liberalii pierd în „Secret Hitler”, s-ar putea să nu existe alt joc pe care să-l câștige.