DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Secretar de stat în Ministerul Agriculturii, Gheorghe Ştefan: 'Trei centre en gros de peşte vor fi înfiinţate la Iaşi, Bucureşti şi Craiova'

Piata de peste
peste

Secretarul de stat în Ministerul Agriculturii Gheorghe Ştefan a declarat, joi, că la Iaşi va funcţiona un centru de en gross pentru peşte, care va deservi zona de Nord Est a României, centre similare urmând a fi înfiinţate şi lângă Bucureşti şi la Craiova, potrivit Agerpres.

Aflat la Iaşi pentru a lua parte la un eveniment organizat în cadrul Programului Operaţional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime (POPAM), secretarul de stat Gheoghe Ştefan a declarat jurnaliştilor că se are în vedere înfiinţarea mai multor centre en gros pentru peşte, unul dintre acestea fiind la Iaşi.

Potrivit oficialului de la Ministerul Agriculturii, aceasta este una dintre măsurile care de încurajare a consumului de peşte în România.

"Vreau să îi susţin pe colegii mei nu numai din Moldova, dar şi din toată ţara, prin măsuri de promovare a consumului de peşte, pentru că, din punctul meu de vedere, nu este încurajat consumul de peşte în România. Vreau să îi ajutăm pe fermieri să nu îşi piardă timpul cu desfacerea. Am în vedere să construim nişte centre en gros de distribuţie a peştelui, astfel încât fermierul să aibă doar grija producţiei, să nu mai stea să piardă timpul, să sune la diverşi beneficiari, care de cele mai multe ori îi încurcă, sau sunt fermieri care nu pot produce la capacitatea adevărată. Am în vedere să facem aici la Iaşi un centru de gros pentru zona Moldovei, pentru că se consumă şi se produce foarte mult peşte. Vrem să facem unul şi lângă Bucureşti, şi unul la Craiova, pentru că acolo se consumă peşte, dar, din nefericire, astăzi în judeţul Dolj mai există doar o singură fermă piscicolă care funcţionează", a declarat jurnaliştilor secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Gheorghe Ştefan.

Citește și: Andrei Caramitru profețește un dezastru pentru PNL: E doar o problemă de timp

Conform acestuia, proiectul e în faza de discuţii, urmând a fi accesate fonduri europene de statul român prin Fondul European de Pescuit. Aceste centre zonale de en gros pentru peşte urmează a fi finalizate în termen de aproximativ trei ani.

"Practic, vreau ca fermierii să asigure mentenanţa acestor centre. Un asemenea centru nu trebuie să funcţioneze ca un SRL, nu trebuie să funcţioneze ca o firmă care are profit. El trebuie să colecteze peşte de la fermierii din zonă, cum este aici, din şase judeţe, organizaţi într-o asociaţie foarte funcţională, să facă contract cu fiecare în parte, iar la rândul lui acest centru să pună un adaos care să îi asigure costurile de mentenanţă. Centrul va fi proprietatea statului, a Agenţiei Naţionale de Pescuit şi Acvacultură. Aşa este peste tot în lume. Nu trebuie să facem adaos la adaos, la adaos, astfel încât peştele să ajungă pe piaţă la un preţ foarte scump, iar fermierul să câştige foarte puţin. Noi vrem ca fermierul să fie cel care câştigă cel mai mult, iar la rândul său cumpărătorul să poată achiziţiona peştele la un preţ mai mic, eliminând eventualii intermediari", a explicat secretarul de stat Gheorghe Ştefan.

La conferinţa despre Programul Operaţional de Pescuit şi Acvacultură, organizată la joi la Iaşi, au participat zeci de fermieri din domeniu din Iaşi, Botoşani, Bacău, Suceava, Neamţ şi Vaslui.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.