Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Secretar de stat în Ministerul Energiei: 'Preţurile la gaze şi la energie ar putea să scadă în viitorul apropiat, România a avut o iarnă uşoară'

Preţurile la gaze şi la energie ar putea să scadă în viitorul apropiat, deoarece România a avut o iarnă uşoară, cu temperaturi bune, motiv pentru care a extras o cantitate mai mică de gaz din depozite comparativ cu anul trecut, a afirmat marţi George Niculescu, secretar de stat în Ministerul Energiei.

"Întrebarea despre preţurile pentru gaze şi energie electrică în viitorul apropiat nu este una uşoară. Este o problemă de cerere şi de ofertă şi dacă cererea va rămâne ridicată în viitorul apropiat preţurile nu vor coborî, dar ca urmare a faptului că până acum noi am avut o iarnă uşoară, un sezon de iarnă uşor, cu temperaturi bune, care ne-au făcut să luăm din depozitele de gaze o cantitatea mai mică de gaz - dacă vom compara cu extracţia de gaze de anul trecut - un consum mai mic de gaze înseamnă că preţurile la gaze şi la energie ar putea să scadă în viitorul apropiat ca urmare a acestui trend de consum", a menţionat George Niculescu, la evenimentul "Industria românească: Investiţii pentru un viitor verde".

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a afirmat în 18 ianuarie că, în opinia sa, după 1 aprilie vom asista la o scădere a preţului la gaze naturale susţinută în mod natural de scăderea consumului şi de încălzirea vremii, în timp ce "jocurile geopolitice pe piaţa gazului nu vor mai fi aşa evidente".

"După 1 aprilie, practic vremea începe să se încălzească, probabil şi jocurile geopolitice pe piaţa gazului nu vor mai fi aşa evidente. Cred că vom asista la o scădere a preţului la gaze naturale, natural până la urmă: scăderea consumului, încălzirea vremii, ceea ce va aduce o corecţie a preţului şi la energia electrică, dar nu la nivelul anului trecut sau a celui de acum doi ani. Urmărim foarte atent piaţa ca să ştim ce vom face şi după 1 aprilie", a declarat ministrul Energiei, la B1 TV.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.