Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a dezvăluit vineri schimbări radicale în modul în care Pentagonul achiziționează arme, permițând armatei să achiziționeze mai rapid tehnologie în contextul amenințărilor globale crescânde, informează Rador Radio România.
Pete Hegseth s-a adresat liderilor din industrie, comandanților militari și oficialilor de la Colegiul Național de Război, unde a detaliat transformarea Sistemului de Achiziții al Apărării în conformitate cu un ordin executiv semnat de președintele Donald Trump în aprilie.
Reformele vizează ceea ce oficialii Pentagonului numesc achiziții „inacceptabil de lente”, pe care le atribuie responsabilității fragmentate și stimulentelor nealiniate care au împiedicat capacitatea armatei de a implementa rapid noi tehnologii. Printre cei prezenți la discurs s-au numărat contractori de apărare consacrați, precum RTX și L3Harris Technologies, dar și noi veniți în domeniul apărării, precum Govini, o companie de tehnologie de apărare, producătorul de drone maritime Saronic și compania de război electronic Epirus.
Restructurarea creează o nouă funcție
Restructurarea creează funcția de director de achiziții de portofoliiu, care va avea autoritate directă asupra programelor majore de armament, pentru a se elimina birocrația. Lanțul de achiziții va funcționa direct de la managerii de program la acești directori de portofoliu și la liderii de achiziții din cadrul serviciilor militare, fără niveluri intermediare de aprobare. Reformele impun cel puțin două surse calificate pentru conținutul critic al programului pe parcursul producției inițiale.
Aceasta este cea mai recentă dintr-o serie de reforme. La începutul anului, Pentagonul a modificat modul în care achiziționează software-ul. Pete Hegseth a declarat publicului: „Pentru cei care ni se alătură, aceasta va fi o oportunitate excelentă de creștere și veți avea de câștigat. Industriei care nu este dispusă să își asume riscuri pentru a colabora cu armata îi urăm succes în eforturile viitoare, care probabil vor fi în afara Pentagonului.”
Produsele comerciale vor deveni abordarea implicită de achiziție, simplificând procesul de solicitare, se arată în memoriu. Modificările prevăd, de asemenea, stimulente contractuale indexate în timp, care recompensează livrarea timpurie și penalizează proporțional întârzierile. Subsecretarul apărării pentru achiziții și susținere, principalul cumpărător de arme al Pentagonului, va prezida revizuirile lunare privind accelerarea achizițiilor pentru a urmări implementarea, a elimina barierele și a monitoriza concurența din industria de apărare.






























Comentează