VIDEO Secretarul Apărării din SUA vorbește despre arma ce va fi dată Ucrainei și va face ravagii în Rusia: Este vorba despre putere de foc și asta urmează să vină!

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 16-10-2025 04:00

Article thumbnail

Sursă foto: X

Secretarul Apărării din SUA vorbește despre arma ce va fi dată Ucrainei și va face ravagii în Rusia. "Este vorba despre putere de foc și asta urmează să vină", spune Pete Hegseth.

Înaintea reuniunii miniștrilor apărării NATO de la Bruxelles, Secretarul Apărării al Statelor Unite, Pete Hegseth, a declarat că Alianța se pregătește să adopte noi măsuri pentru consolidarea sprijinului militar acordat Ucrainei.

„Este vorba despre putere de foc și asta urmează să vină”, a declarat Pete Hegseth, mierucri, în deschiderea declarațiilor sale de la Bruxelles.

El a menționat că summitul NATO organizat în urmă cu câteva luni a reprezentat un „moment istoric”, întrucât statele Alianței au acceptat să își crească cheltuielile pentru apărare.

Secretarul Apărării din SUA: Aceste angajamente se vor transforma în capabilități

„Aceste angajamente se vor transforma în capabilități”, a spus Hegseth, exemplificând prin programul PURL, prin care „statele europene cumpără arme americane și le transferă către NATO pentru lupta din Ucraina, menită să aducă pace în conflict”.

Fără să spună clar despre ce este vorba, Hegseth vorbește despre rachetele devastatoare. Duminică, preşedintele american a spus că ar putea să-l ameninţe pe Vladimir Putin că va livra Kievului rachete americane Tomahawk cu rază lungă de acţiune, dacă Rusia nu va accepta să pună capăt războiului declanşat în 2022.

„Obții pace atunci când ești puternic. Nu atunci când folosești cuvinte dure sau dai din deget. O obții atunci când ai capacități puternice și reale pe care adversarii le respectă. Și cred că asta face și NATO”, a continuat oficialul american.

Acesta a precizat și succesele diplomatice ale administrației Trump în Orientul Mijlociu, menționând: „Cred că lumea vede că avem un președinte al păcii care caută pacea prin a fi alături de cei care sunt alături de Statele Unite și susțin pacea și sper să vedem asta și în Ucraina”.

Pete Hegseth îndeamnă țările din NATO să cumpere mai multe arme din SUA

Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a îndemnat ţările din cadrul Alianţei Nord-Atlantice să majoreze achiziţiile de arme fabricate în SUA pentru a le livra Ucrainei prin intermediul aşa-numitei iniţiative PURL, lansată de NATO şi de Washington în această vară, relatează EFE, potrivti Agerpres.

"Aşteptările noastre astăzi sunt ca mai multe ţări să doneze şi mai mult şi să cumpere şi mai mult, pentru a oferi Ucrainei mijloacele necesare pentru a duce acest conflict la o rezolvare paşnică", a declarat Hegseth într-o scurtă declaraţie de presă fără întrebări, alături de secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Mark Rutte.

Şeful Pentagonului participă miercuri la o reuniune a miniştrilor apărării din NATO, care va fi urmată de o reuniune a Grupului de contact care reuneşte aproximativ 50 de ţări în sprijinul Ucrainei (cunoscut sub numele de Ramstein, după oraşul german în care s-a reunit pentru prima dată).

Hegseth consideră că lumea traversează un "moment istoric în care se pot întâmpla multe lucruri", având în vedere "ceea ce preşedintele (american Donald Trump) a reuşit să facă în Gaza şi în întreg Orientul Mijlociu".

"Lumea vede că avem un preşedinte pacifist care caută pacea, sprijinindu-i pe cei care sunt alături de SUA şi apără pacea. Este ceea ce am văzut acolo (în Gaza) şi sper că vom putea vedea şi în Ucraina", a comentat el.

"Acesta este obiectivul eforturilor noastre.Vom fi puternici pentru a realiza aceasta", a adăugat el.

La rândul său, Rutte a declarat că PURL este o iniţiativă pentru a asigura ucrainenii "cu ceea ce au nevoie din partea Statelor Unite, plătit de aliaţi".

"Acest program este deja în desfăşurare. Până acum au fost angajate două miliarde de dolari, iar astăzi aştept mult mai multe anunţuri noi din partea ţărilor care vor participa", a afirmat el.

Iniţiativa PURL, finanţată de aliaţii europeni şi Canada, constă în pachete periodice, fiecare în valoare de aproximativ 500 de milioane de dolari, care conţin echipamente şi muniţii stabilite de Ucraina ca priorităţi operaţionale.

Printre acestea se numără capacităţi pe care SUA le pot furniza în cantităţi mai mari decât Europa şi Canada.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri