Secretarul de stat american Rex Tillerson a declarat vineri că Statele Unite sunt mulţumite de eforturile Qatarului de a pune în aplicare un acord ce vizează combaterea finanţării terorismului şi a cerut statelor arabe să ridice 'blocada terestră' impusă micului stat din Golf, relatează Reuters, potrivit Agerpres.
Tillerson a efectuat săptămâna trecută un turneu în ţările din Golf destinat să atenueze cea mai gravă dispută regională din ultimii ani, însă nu a făcut niciun anunţ despre progrese în rezolvarea crizei declanşate în urmă cu peste o lună.
Luna trecută, Arabia Saudită, Bahreinul, Emiratele Arabe Unite şi Egiptul au impus sancţiuni Qatarului pe care îl acuză că finanţează grupuri extremiste şi se aliază cu principalul lor duşman, Iranul. Qatarul respinge acuzaţiile.
Statele arabe au trimis Qatarului o listă cu 13 solicitări - inclusiv închiderea unei baze militare turce şi a televiziunii panarabe Al-Jazeera - cereri respinse însă de Doha.
Aflat în vizită în Golf, Tillerson a semnat un acord cu Qatarul de combatere a finanţării terorismului, într-un efort de a detensiona criza, dar oponenţii Qatarului au declarat că nu a reuşit să le înlăture îngrijorările.
'Qatarul a fost foarte ferm în ceea ce priveşte implementarea acordului, deci cred că suntem mulţumiţi de efortul pe care îl depune', le-a spus Tillerson jurnaliştilor înainte de o întrevedere cu ministrul de externe al Sultanatului Oman, Yusuf bin Alawi bin Abdullah, la Departamentul de Stat al SUA.
Şeful diplomaţiei americane a afirmat că Qatarul este dispus să discute cu cele patru ţări cererile lor, însă că este important pentru Doha ca 'suveranitatea şi demnitatea celor cinci ţări să fie respectate în aceste discuţii'.
Secretarul de stat american Rex Tillerson cere statelor arabe să ridice 'blocada terestră' impusă Qatarului
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

206
”Prăbușirea” NATO și negocierile pentru Ucraina - Cum vede Kremlinul situația internațională
206

2.186
Alegeri în Ungaria - Budapesta votează masiv. Prezența la vot doboară recorduri
2.186

2.085
VIDEO Partizanii Atesh lovesc pe teritoriul Rusiei - Căile ferate ruse au fost grav afectate
2.085

3.012
Viktor Orbán pare că simte "mirosul" înfrângerii: Sunt un om tânăr, nu este ultima dată când voi participa la alegeri / Prezență record la vot
3.012

1.462
VIDEO Comunicator abil, fost aliat al lui Orban, dar pro-european: Cine este Péter Magyar, omul ar putea pune capăt guvernării premierului Ungariei?
1.462

34
Vietnam îl invită pe papa Leon al XIV-lea într-o vizită oficială
34

4.071
VIDEO Echipajul de pe Artemis II transmite un mesaj care ar trebui să dea de gândit întregii omeniri: Pământul părea doar o simplă barcă de salvare suspendată, nemișcată
4.071

10.292
Viktor Orbán reacționează după ce a văzut că maghiarii iau cu asalt urnele de vot: 'Asta înseamnă un singur lucru...'
10.292

1.051
Pericolul invizibil din farfurie: alimentele care pot provoca intoxicații dacă sunt păstrate greșit
1.051

2.022
Marina SUA a început deminarea Strâmtorii Ormuz - Semne de pace în Orientul Mijlociu
2.022

87
Turcia începe producția de kituri de ghidare laser într-o nouă fabrică
87

2.678
SURSE Elon Musk pregătește o mare lovitură: SUV-ul low cost de la Tesla, care va da peste cap piața auto
2.678

43
Lucrările la sala de bal de la Casa Albă pot continua până la 17 aprilie
43
















Comentează