DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Secretarul general adjunct al PNL, după ce a 'cercetat povestea demisiilor' din filiala Sectorului 3: 'Pare să fie o furtună într-un pahar cu apă'

sigla pnl

Deputatul liberal Gheorghe Pecingină şi secretar general adjunct al PNL a anunţat că va prelua patrimoniul organizaţiei PNL Sector 3. El a adăugat că povestea apărută în presă în legătură cu demisiilor liberalilor din filială nu se potriveşte cu ceea ce a găsit la sediu şi că a rămas surprins când a găsit la secretariat numai 5 demisii înregistrate, iar 4 dintre demisionari nu se găsesc în baza de date MyPNL. Unul dintre aceşti liberali era membru la PNL Sector 1 şi nu la PNL Sector 3, spune Pecingină, care mai precizează că „totul pare să fie o furtună într-un pahar cu apă”.

„În calitate de secretar general adjunct al PNL, desemnat să preiau patrimoniul filialei PNL Sector 3, inclusiv baza de data, am cercetat povestea demisiilor din organizaţie, despre care am citit în presă. Socoteala aruncată în presă, nu se potriveşte cu cea găsită în sediu. Am rămas surprins să găsesc la secretariat înregistrate doar 5 demisii, iar dintre cei 5, 4 demisionari nu se găsesc în baza de date MyPNL, ci doar unul singur. Iar acela nu este membru PNL Sector 3, ci membru Sector 1. Totuşi, pentru a clarifica situaţia, am cerut explicaţii Secretariatul General al organizaţiei, însă fără rezultat, scuzându-se că niciunul dintre ei nu este în oraş. În orice caz, totul pare să fie o furtună într-un pahar cu apă, baza de date predată numărând 1.099 de membri”, a scris Gheorghe Pecingină, sâmbătă pe Facebook.
El a mai afirmat că a dorit să aducă aceste lămuriri deorece e păcat „să ne batem joc de munca unei filiale, care înseamnă mai mult decât interesele vremelnice ale unui preşedinte sau altul”.
„Cam asta este, pe scurt, povestea «demisiilor» din PNL Sector 3. Nu vreau să spun mai multe despre obiceiurile vechii conduceri, pentru că avem lucruri importante de făcut şi prefer să-mi folosesc energia ajutând guvernul PNL şi construind în Partidul Naţional Liberal. Am vrut doar să aduc toate aceste lămuriri, pe cifre, pentru că este păcat să ne batem joc de munca unei filiale, care înseamnă mai mult decât interesele vremelnice ale unui preşedinte sau altul”, a conchis deputatul liberal.
Petruţ Gheorghiţă, lider al TNL sector 3, anunţă demisii în bloc din partid, invocând „alianţa toxică” PNL-PSD. El a precizat că demisionarii se vor alătura echipei lui Ludovic Orban.
Gheorghiţă a postat şi imagini cu tinerii liberali stând la coadă pentru a-şi prezenta demisiile. Acesta a susţinut că a văzut o decădere morală absolută în PNL şi cum respectul şi verticalitatea sunt înlocuite de oportunism şi servilism.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.