Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Secretarul general al Naţiunilor Unite cere Consiliului de Securitate să nu abandoneze poporul afgan

ONU
Antonio Guterres

Secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, a cerut luni Consiliului de Securitate "să utilizeze toate instrumentele aflate la dispoziţia sa pentru a elimina ameninţarea teroristă mondială în Afganistan" şi să garanteze respectarea drepturilor fundamentale ale omului în această ţară, după ce talibanii au preluat puterea la Kabul, relatează Reuters şi AFP.

Talibanii au intrat duminică în Kabul, iar preşedintele afgan Ashraf Ghani a fugit din ţară în străinătate, în timp ce militanţii islamişti preluau controlul ţării după 20 de ani de când fuseseră înlăturaţi de la putere în urma unei intervenţii conduse de SUA.

"Comunitatea internaţională trebuie să se unească pentru a se asigura că Afganistanul nu va mai fi folosit niciodată ca platformă sau refugiu pentru organizaţiile teroriste", a declarat Guterres într-o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate, potrivit Agerpres.ro.

"Noi primim informaţii terifiante despre abuzuri grave ale drepturilor omului în toată ţara. Sunt deosebit de îngrijorat de semnalele privind încălcări în creştere ale drepturilor omului împotriva femeilor şi fetelor din Afganistan", a declarat Antonio Guterres în faţa celor 15 membri ai Consiliului de Securitate al ONU.

"Nu putem şi nu trebuie să abandonam poporul din Afganistan", a subliniat el, adăugând că "următoarele zile vor fi cruciale".

Oficialii talibani au difuzat anterior declaraţii cu scopul de a risipi panica.

Sub conducerea talibanilor între 1996 şi 2001, femeile nu puteau lucra, fetele nu aveau voie să meargă la şcoală, iar femeile trebuiau să-şi acopere faţa şi să fie însoţite de o ruda de sex masculin dacă doreau să se aventureze în afara caselor lor.

'Atacurile împotriva civililor şi obiectivelor civile trebuie să înceteze. Drepturile omului şi libertăţile fundamentale ale tuturor cetăţenilor afgani, în special femei, fete şi membri ai grupurilor minoritare trebuie respectate', a declarat ambasadorul SUA la Naţiunile Unite, Linda Thomas-Greenfield.

Ambasadorul Afganistanului la ONU, Ghulam Isaczai, a afirmat că vorbeşte în numele a milioane de persoane a 'căror soartă este în joc ', inclusiv în numele femeilor şi fetelor 'pe punctul să-şi piardă libertatea de a merge la şcoală, de a lucra şi de a participa la viaţa politică, economică şi socială a ţării'.

Isaczai a îndemnat Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite să nu recunoască nicio administraţie care accede la putere prin forţă sau vreun guvern ce nu este incluziv. El a solicitat forului superior al ONU să ceară înfiinţarea imediată a unui guvern de tranziţie incluziv la Kabul.

ONU dispune de circa 3.000 de lucrători din rândul afganilor şi aproximativ 300 de lucrători internaţionali în Afganistan. Vineri, Naţiunile Unite au declarat că unii membri ai personalului său au fost relocaţi la Kabul, dar că niciunul nu a fost evacuat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.