DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Secretarul general al NATO mulțumește României pentru sprijinul dat Ucrainei: 'Nu putem să-l lăsăm pe Putin să câştige' (Video)

iohannis stoltenberg

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a afirmat, luni, la Bucureşti, după întâlnirea cu preşedintele Klaus Iohannis, că ne aflăm în „cea mai mare criză de securitate dintr-o generaţie întreagă” şi a mulţumit României pentru ajutorul dat în cadul NATO şi pentru sprijinirea Ucrainei.

Jens Stoltenberg a apreciat, luni, după întrevederea cu Klaus Iohannis, faptul că România găzduieşte ministeriala NATO.

„Suntem în cea mai mare criză de securitate dintr-o generaţie întreagă”, a afirmat secretarul general al NATO, adăugând că Alianţa a crescut prezenţa militară în zonă.

„În contextul agresiunii Federaţiei Ruse în Ucraina, NATO îşi întăreşte prezenţa de la Baltică până la Marea Neagră (...) Este un mesaj clar că NATO se află aici şi vom face tot ce este necesar pentru a apăra toţi aliaţii”, a mai adăugat Jens Stoltenberg, citat de news.ro.

Secretarul general al NATO a apreciat ajutorul dat de România în cadrul Alianţei, dar şi pentru sprijinirea Ucrainei.

„Nu putem să-l lăsăm pe Putin să câştige”, a mai declarat Stoltenberg.

El va conduce, alături de ministrul de Ezxterne, Bogdan Aurescu, Reuniunea miniştrilor de Externe ai NATO.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.