DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, 'profund îngrijorat' după recurgerea la forţă în Belarus împotriva manifestanţilor paşnici

novinte.com
antonio guterres

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a afirmat vineri că este "profund îngrijorat" după recurgerea la forţă în Belarus împotriva manifestanţilor paşnici, subliniind că această criză poate fi rezolvată numai "de poporul belarus", transmite AFP, potrivit AGERPRES.

Exprimată într-un comunicat dat publicităţii, preocuparea sa are, de asemenea, în vedere "arestarea unor persoane care îşi exprimau drepturile democratice legitime". Antonio Guterres mai este îngrijorat şi de "informaţiile în legătură cu tacticile de intimidare contra personalităţilor opoziţiei, presei" şi reprezentanţilor societăţii civile, a precizat documentul.

"Criza actuală poate fi rezolvată numai de poporul belarus prin intermediul unui dialog larg şi incluziv, care trebuie să înceapă imediat în interesul stabilităţii", a adăugat secretarul general al ONU, în timp ce preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko, contestat de peste o lună, se va deplasa luni în Rusia, pentru a discuta cu omologul său rus, Vladimir Putin.

Citește și: Doliu în lumea politică: A murit în timp ce se afla în campanie electorală. Viza funcția de președinte al Consiliului Județean Dolj .

Antonio Guterres "a lansat un apel autorităţilor să se abţină de la recurgerea la forţă" împotriva manifestanţilor paşnici şi "să se asigure că vor fi efectuate anchete aprofundate asupra acuzaţiilor de tortură şi rele tratamente aplicate persoanelor aflate în arest", se mai menţionează în comunicat.

Preşedintele Aleksandr Lukaşenko este acuzat că a fraudat alegerile prezidenţiale de la 9 august. O nouă mare manifestaţie a opoziţiei este aşteptată duminică la Minsk, a cincea de acest fel. La precedentele proteste au participat cel puţin 100.000 de persoane pentru a cere plecarea de la putere a actualului şef al statului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.