Secretarul general, Antonio Guterres, consideră absolut esenţial păstrarea acordului nuclear cu Iranul

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 18-10-2017

Actualizat: 18-10-2017

Article thumbnail

Sursă foto: ONU

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a apărat miercuri acordul nuclear semnat în 2015 cu Iranul şi a considerat "absolut esenţial" ca acesta să fie menţinut, transmite EFE. "Este absolut esenţială, în opinia mea, păstrarea acordului, pentru pace şi stabilitate", a răspuns Guterres, la o întrebare adresată într-o conferinţă de presă.

Săptămâna trecută, preşedintele SUA, Donald Trump, a cerut corectarea acestui acord şi a ameninţat, în caz că aceasta nu se va întâmpla, cu renunţarea la document. Ambasadoarea Statelor Unite la ONU, Nikki Haley, a insistat în Consiliul de Securitate asupra necesităţii unei schimbări a politicii faţă de Iran din partea comunităţii internaţionale, ca răspuns la ceea ce a apreciat drept un comportament "agresiv, destabilizator şi ilegal".

Guterres nu a dorit să comenteze pe acest subiect, dar a subliniat că acordul nuclear "trebuie păstrat", conform Agerpres. Pactul a fost negociat cu Teheranul de cele şase puteri internaţionale (SUA, Rusia, China, Franţa, Regatul Unit şi Germania) iar ulterior a fost aprobat de Consiliul de Securitate al ONU.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri