Sectorul forestier şi de prelucrare primară a lemnului din România va beneficia, pentru prima dată după Revoluţie, de o alocare financiară în valoare de 1,3 miliarde de euro, prin amplul Plan Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), susţin reprezentanţii Asociaţiei Forestierilor din România (ASFOR).
"Este adevărat, această sumă este sub nevoile de dezvoltare ale sectorului. Însă, din banii alocaţi prin PNRR, sectorul forestier şi de prelucrare primară a lemnului va putea face paşi importanţi spre dezvoltare şi consolidare. Să nu uităm că acest sector contribuie cu 3,5% la PIB-ul României. Măsura prevăzută de PNRR vizează exclusiv investiţii în echipamente necesare pentru îndepărtarea lemnului afectat de fenomenele meteo extreme şi dăunătorii biotici, cum este gândacul de scoarţă la răşinoase, a căror virulenţă este exacerbată de schimbările climatice. Vorbim despre funiculare (instalaţii pe cablu) şi echipamente de tip forwarder, harvester, remorci forestiere. Îndepărtarea lemnului afectat de fenomene meteorologice extreme şi de dăunătorii biotici trebuie făcută cu celeritate pentru a preîntâmpina răspândirea acestor dăunători la pădurile sănătoase şi, totodată, trebuie refăcute, prin reîmpădurire, suprafeţele afectate. Volumele de lemn rezultate anual în urma acestor fenomene au fost de circa 1-2 milioane de metri cubi, conform statisticilor din ultimii 4 ani", susţin forestierii, într-un comunicat transmis joi AGERPRES.
Potrivit sursei citate, o altă componentă a investiţiei se referă la instalaţiile pentru prelucrarea primară a lemnului la nivel local şi promovarea lanţurilor scurte de aprovizionare cu lemn şi produse din lemn.
"Sunt investiţii care vor sprijini operatorii economici din zonele rurale cu activitate în domeniul prelucrării primare a lemnului. Având în vedere dotarea precară cu echipamente de protecţia muncii a operatorilor din domeniul exploatărilor forestiere, prin PNRR se mai propune finanţarea achiziţiilor de echipamente individuale de protecţia muncii pentru muncitorii forestieri. Investiţia va fi derulată de către MMAP, iar beneficiarii sunt operatorii economici atestaţi pentru activităţi de extragere şi prelucrare a lemnului, conform legislaţiei în vigoare, de către o comisie naţională care va verifica îndeplinirea condiţiilor de atestare a acestor operatori. Finanţarea va fi acordată în condiţiile unei scheme de ajutor de stat. Valoarea maximă a ajutorului nu poate depăşi 50% din costul de achiziţie", notează ASFOR.
În viziunea reprezentanţilor forestierilor români, România trebuie şi poate să depăşească paradigma tăierilor ilegale doar prin investiţii.
"Lipsirea sectorului forestier de finanţare şi investiţii ne va situa în continuare în subdezvoltare şi cu o vulnerabilitate mare în ceea ce priveşte infracţionalitatea silvică. Investiţiile în drumuri forestiere înseamnă şi o creştere a capacităţii de intervenţie şi pază a pădurilor. România poate lua exemplul altor state, cum ar fi Polonia, şi ar putea implementa sisteme de supraveghere video a fondului forestier care ar descuraja nu doar infracţionalitatea silvică, ci şi cea de mediu, fiind cunoscut faptul că multe dintre marginile de pădure sunt adevărate gropi de gunoi. O măsură banală de instituire a programului de lucru la pădure vine să disciplineze şi să uşureze activitatea de pază şi administrare a pădurilor. ASFOR a insistat permanent pentru alocarea de fonduri prin PNRR, participând la grupurile de lucru care s-au constituit pentru scrierea acestui plan. Sectorul forestier şi de prelucrare primară a lemnului are capacitate de a absorbi integral suma alocată. ASFOR îi va sprijini pe operatorii economici membri ai asociaţiei în proiectele prin care îşi propun accesarea banilor pentru investiţii alocaţi prin PNRR", spun specialiştii din domeniu.
Asociaţia Forestierilor din România este organizaţia patronală şi profesională a operatorilor economici din exploatări forestiere şi industrializarea lemnului, ce reprezintă, promovează, susţine şi apără interesele economice, juridice şi sociale ale membrilor săi în plan naţional şi internaţional.
Sectorul forestier din România va primi prin PNRR 1,3 miliarde de euro
București
9°C
Articole Similare

653
VIDEO Presiune pe Guvern pentru ieftinirea carburanților: ministrul Ivan revine cu soluțiile fiscale înaintea deciziei finale
653

36
Rata a inflaţiei a depăşit 50% pe fondul războiului cu SUA şi Israel
36

1.125
Guvernul pregătește sprijin țintit pentru persoanele vulnerabile. Ministrul Muncii: Nu vreau să fie perceput acest sprijin un soi de pomană sau ceva nemeritat
1.125

2.700
Piața semiconductorilor se va prăbuși din cauza războiului din Iran: Rusia poate deveni un jucător cheie
2.700

2.631
Românii primesc o nouă lovitură: expiră plafonarea prețului alimentelor de bază, iar scumpirile se anunță în lanț
2.631

46
Ministrul Muncii: „Nu avem reduceri din punct de vedere al cheltuielilor la asistența socială”
46

3.567
Furt de proporții uriașe: 12 tone de ciocolată ale unui gigant elvețian au dispărut în tranzit. Asta ar putea lăsa rafturile goale înainte de Paște
3.567

3.555
Sondaj CURS: Guvernul, sancționat dur pentru gestionarea crizei carburanților. Românii resimt puternic scumpirile și cer reducerea taxelor
3.555

78
Vicepreşedintele CE Roxana Mînzatu şi comisarul european pentru Transport sustenabil şi turism, Apostolos Tzitzikostas, vizită oficială în România - Cei doi se vor întâlni cu preşedintele şi cu premierul şi vor participa la conferinţa The Economist
78

26
Semifinala județeană a "Maratonului pentru Educație Antreprenorială" are loc pe 31 martie, la București
26

6.175
VIDEO Revoluție pe piața auto din Europa: Se lansează prima mașină electrică cu baterie semi-solidă și autonomie de 530 km
6.175

28
ONRC: Numărul firmelor radiate a scăzut cu 3% în primele două luni din 2026
28

1.359
E alertă! Criza din Golf ar putea scumpi totul: blocarea strâmtorii Ormuz, val global de scumpiri
1.359
















Comentează