După un început de an 2022 furtunos, graţie a două mari achiziţii, sectorul jocurilor video se pregăteşte în acest an pentru o valoare record de 150 de miliarde de dolari a tranzacţiilor, finanţărilor şi ofertelor publice iniţiale, potrivit unui raport al băncii de investiţii Drake Star Partners, transmite Reuters, citat de Agerpres.
În primele săptămâni ale acestui an, grupul american Microsoft Corp a înaintat o ofertă de preluare în valoare de aproape 70 de miliarde de dolari pentru dezvoltatorul de jocuri video Activision Blizzard iar Take-Two Interactive a înaintat o ofertă de 11 miliarde de dolari pentru dezvoltatorul de jocuri video Zynga.
Numai aceste două tranzacţii au dus deja valoarea totală a acordurilor anunţate în acest an în apropiere de recordul de 85 de miliarde de dolari, înregistrat în 2020 de pe urma celor 1.159 de tranzacţii anunţate sau încheiate în acel an. Numărul tranzacţiilor încheiate anul trecut a fost de aproape trei ori mai mare decât în 2020.
Pandemia a dat naştere unei noi ere pentru jocurile video mobile, în condiţiile în care a oferit o poartă de intrare accesibilă pentru noii jucători atunci când a fost impusă prima carantină iar ulterior chiar şi jucătorii pasionaţi au făcut trecerea de la console de jocuri video la telefoane, după ce au ieşit mai mult din casă odată cu relaxarea restricţiilor.
În plus, industria jocurilor video trece şi printr-un proces de consolidare în căutarea de noi surse de venituri, astfel că dispar liniile de demarcaţie între companiile care produc jocuri video pentru calculatoare personale şi cele care produc jocuri pentru dispozitive mobile.
"Suntem în mijlocul unui număr foarte mare de tranzacţii iar contextul va fi în continuare unul foarte fierbinte", susţine Michael Metzger, analist la banca Drake Star Partners.
Unele companii care nu au făcut până acum mari tranzacţii în sectorul jocurilor video, precum Amazon şi Netflix, sunt aşteptate să facă acest lucru, susţine Michael Metzger. Iar în Asia, nume precum Tencent, Byte Dance, Netease, Krafton sau Sony, sunt pe radarul analiştilor.
De asemenea, termenul 'Metaverse', care face de mult timp parte din limbajul pasionaţilor de jocuri video, a intrat în vorbirea curentă după ce reţeaua socială Facebook şi-a schimbat denumirea în Meta Platforms, ca o dovadă a intenţiei sale de a se concentra mai mult pe un domeniu online unde oamenii se pot conecta prin intermediul realităţii virtuale.
În ceea ce priveşte tranzacţiile de tip private placement, valoarea, volumul şi finanţările la nivelul companiilor de tip unicorn ar urma să stabilească noi recorduri, graţie unor investiţii ale unor nume precum Tencent şi Netease.
Când vine vorba de ofertele publice iniţiale (IPO), analiştii băncii Drake Star Partners susţin că EPIC Games şi Discord se numără printre firmele care trebuie urmărite, având în vedere că printre clienţii acestor firme se numără Codemasters sau Echtra Games.
Sectorul jocurilor video va atinge în acest an o valoare record de 150 de miliarde de dolari a tranzacţiilor
București
12°C
Articole Similare

2.879
VIDEO Florin Barbu bate cu pumnul în masa lui Ilie Bolojan: Credeți că o să moară cineva? De ce să sufere doar românii? / Ce se va întâmpla cu adaosul la produse
2.879

20
Acord energetic România–Bulgaria: Etem Gestamp va cumpăra energie eoliană de la parcul VIFOR
20

4.822
Un nou trend în multinaționale: concedieri masive, mascate sub pretextul Inteligenței Artificiale / 700 de angajați au „zburat” de la Meta în ultima săptămână
4.822

2.636
Prețul apartamentelor din București a crescut iar: Paradoxal, casele se ieftinesc!
2.636

3.493
Criza carburanților - Reuniunea de la Guvern s-a terminat așa cum a început. Ncio măsură concretă nu a fost luată
3.493

1.260
Prețul petrolului crește iar luni dimineața: Bursele din Asia au deschis în scădere
1.260

52
KFC România se extinde în Republica Moldova
52

3.050
Fenomen în creștere: tot mai multe terenuri agricole ajung la investitori străini. Noi achiziții anunțate în România
3.050

170
Prosumatorii devin un pilon major în energia României, cu investiţii de miliarde de euro
170

94
Profitul BYD scade peste aşteptări, sub presiunea competiţiei şi a cererii slabe
94

5.792
Scumpirea combustibililor zguduie aviația: Wizz Air anunță mutări masive zboruri
5.792

1.861
Tranzacție uriașă de 2,75 miliarde de dolari pe piața globală a medicamentelor dezvoltate cu inteligenţă artificială (AI)
1.861

61
Două petroliere cu GPL destinate Indiei au traversat Strâmtoarea Ormuz în siguranţă
61
















Comentează