Sectorul turismului din Spania s-a redresat semnificativ în aprilie

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 01-06-2022

Actualizat: 01-06-2022

Article thumbnail

Sursă foto: bierensgroup.com

Spania era a doua cea mai vizitată ţară din lume, după Franţa, iar turismul este crucial pentru economie, contribuind cu aproximativ 12% la Produsul Intern Brut în 2019. Pe măsurile ce restricţiile s-au atenuat în 2021, turismul spaniol s-a redresat, după declinul din 2020.

În aprilie, turiştii au cheltuit în Spania 6,9 miliarde de euro, de aproximativ zece ori mai mult decât în perioada similară din 2021 şi aproape de nivelul de 7,1 miliarde de euro în aprilie 2019, arată datele INE.

Ministrul Turismului, Reyes Maroto, a precizat că în medie vizitatorii au cheltuit mai mult şi au stat mai mult decât înaintea pandemiei. "Ne îndreptăm spre un model de turism de calitate mai ridicată şi mai profitabil", a declarat oficialul spaniol.

Acesta şi-a exprimat speranţa că până la finalul anului cheltuielile vor atinge nivelul de dinaintea pandemiei.

"Perspectivele noastre pentru 2023 sunt pozitive. Războiul din Ucraina şi consecinţele sale economice nu afectează redresarea turismului dar trebuie să fim vigilenţi", a afirmat Maroto.
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri