Sedinta comuna de Guvern România-Israel marti la Ierusalim

Autor: Radu Pop, Colaborator

Publicat: 23-06-2014

Actualizat: 23-06-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro



Ministrul de Externe, Titus Corlatean, a avut duminica, o întrevedere cu ministrul israelian al Afacerilor Externe, Avigdor Lieberman, potrivit unui comunicat al MAE.

"În cadrul discutiilor, cei doi ministri de externe au evocat stadiul excelent al dialogului politico-diplomatic bilateral, reconfirmând legatura speciala creata în cei 66 de ani de relatii bilaterale neîntrerupte şi determinarea de a înainta catre o dimensiune strategica a cooperarii. Cu acest prilej, şefii diplomaţiei române şi israeliene, au semnat Protocolul de cooperare între Ministerul Afacerilor Externe al României şi Ministerul Afacerilor Externe al Statului Israel, precum şi Programul de colaborare culturala, educationala si stiintifica între Guvernul României si Guvernul Statului Israel pentru anii 2014-2017", se arata în comunicat.


Ministerul precizeaza ca "cei doi oficiali au subliniat importanţa desfaşurarii, la Ierusalim, la 24 iunie 2014, a celei de-a doua şedinte comune a Guvernului României şi Guvernului Statului Israel".

"Au facut referire la acordurile care vor fi semnate între ministerele celor doua state şi la numarul semnificativ de proiecte de cooperare bilaterale avute în vedere pentru viitor. Ministrii de externe au realizat o evaluare a masurilor discutate în rundele anterioare de consultari politice si au convenit accelerarea demersurilor pentru aprofundarea cooperarii pe linia ministerelor afacerilor externe. Cei doi demnitari au stabilit, în acest context, realizarea unei runde de consultari bilaterale în domeniul consular. Cei doi oficiali au evocat cooperarea foarte buna în plan sectorial, în diverse domenii: economic, investiţii, cercetare si dezvoltare, turism, educaţie şi altele", mai precizeaza MAE.

Agenda discuţiilor a cuprins şi teme referitoare la dosarele internaţionale, cei doi ministri de externe având un schimb de vederi aprofundat, cu accent pe stadiul negocierilor din cadrul Procesului de Pace din Orientul Mijlociu.

"Seful diplomatiei române a subliniat importanta continuarii negocierilor directe în vederea obtinerii unei solutii acceptate de ambele parti - israeliana si palestiniana. Ministrul israelian de externe a exprimat, în acest context, aprecierea pentru poziţia exprimata anterior de Ministerul român al Afacerilor Externe, de condamnare a rapirii celor trei adolescenţi israelieni şi de solidaritate cu familiile acestora. Cei doi miniştri de externe au analizat evoluţiile recente din vecinatatea estica a Uniunii Europene, cu speciala referire la evoluţiile de securitate din Ucraina şi la traseul european al Republicii Moldova, precum şi la relaţia dintre Uniunea Europeana şi Israel. Ministrul român de externe l-a invitat pe omologul israelian sa efectueze o vizita oficiala în România în cursul acestui an", se mai arata în comunicatul MAE.
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri