Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Sedinţa CSAT a început. Criza din Ucraina şi situaţia de la Candacuzino, pe agenda discuţiilor

Pe ordinea de zi a ședinței CSAT se mai află activitatea desfășurată de instituțiile cu atribuții în domeniul securității internaționale în anul 2013 și principalele obiective pentru anul 2014, măsuri privind dezvoltarea sistemului național de securitate cibernetică, activitatea CSAT în anul 2013. Potrivit Administrației Prezidențiale, pe timpul ședinței vor fi abordate și alte subiecte de interes pentru securitatea națională. La ședința condusă de șeful statului, Traian Băsescu, președinte al CSAT, participă premierul Victor Ponta, ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, ministrul de Interne, Gabriel Oprea, ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlățean, ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, ministrul Economiei, Constantin Niță, ministrul Finanțelor Publice, Ioana Petrescu, directorul Serviciului Român de Informații, George Maior, directorul Serviciului de Informații Externe, Teodor Meleșcanu, șeful Statului Major General, general locotenent Ștefan Dănilă, consilierul prezidențial pentru securitate națională, Iulian Fota, și secretarul Consiliului, Ion Oprișor. Ultima ședință a CSAT a avut loc în 2 februarie, subiectul fiind accidentul aviatic din Apuseni. De la acea dată au mai avut loc ședințe de lucru în care s-a discutat despre situația din Ucraina. Agerpres

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.