Sediul Cancelariei federale din Berlin, vandalizat cu vopsea roşie de activişti pro-palestinieni

Autor: George Traicu

Publicat: 18-11-2025 17:59

Actualizat: 18-11-2025 18:01

Article thumbnail

Sursă foto: shutterstock

Activişti pro-palestinieni au vandalizat marţi faţada sediului Cancelariei federale din Berlin, pe care au scris cu vopsea roşie cuvântul "făptaş" (Täter, în germană), relatează dpa, potrivit Agerpres.

Poliţia a declarat că un bărbat în vârstă de 26 de ani şi o femeie în vârstă de 27 de ani au scris cuvântul cu vopsea roşie pe peretele clădirii, în jurul orei 10:20 (09:20 GMT).

O înregistrare video cu incidentul a circulat pe reţelele de socializare.

Un grup numit Peacefully against Genocide (Paşnic împotriva Genocidului) a revendicat responsabilitatea pentru acest incident.

Guvernul german are "sânge pe mâini" pentru legăturile sale cu Israelul, se arată într-un mesaj care însoţeşte videoclipul.

Cele două persoane implicate au fost reţinute, dar au fost ulterior eliberate. Împotriva celor doi au fost formulate acuzaţii penale.

Vopseaua a fost ştearsă de pe faţada clădirii până la începutul după-amiezii.

În urmă cu cinci zile, activişti au atârnat un banner pro-palestinian la Poarta Brandenburg, nu departe de Cancelarie.

Acelaşi grup a revendicat responsabilitatea pentru incidentul respectiv.

În iulie, activiştii au întins vopsea roşie folosind palmele pe faţada Cancelariei. Autorii incidentului erau membri ai organizaţiei New Generation, provenită din grupul pentru mediu Last Generation.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri